Tehnicianul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat că gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare este o soluţie foarte bună pentru atacantul Ciprian Marica şi că fotbalistul nu exclude varianta semnării unui contract cu acest club.
"Noi am vorbit cu Marica, l-am rugat pe Dănciulescu să vorbească cu el. Ne-a mulţumit pentru ofertă şi a zis că se mai gândeşte. Dar nu exclude, dacă nu reuşeşte, am înţeles că e în discuţii avansate cu un club tot din Turcia, eu cred că Dinamo este o soluţie foarte bună pentru el. Dacă nu găseşte o echipa de care el să fie mulţumit, eu cred că va veni la Dinamo. Eu cred că va alege Dinamo, sper că Dumnezeu să-i lumineze mintea", a afirmat Rednic.
Mircea Rednic a mai spus că patru jucători de la Dinamo se află în atenţia unor cluburi din Belgia. "E adevărat că au venit doi manageri şi un impresar, dar au venit pentru jucători, nu pentru mine. Au venit managerii de la Malines şi Standard, şi un impresar de la Lokeren. Dar nu au venit pentru mine, au venit pentru patru jucători, Fai, Matei, Anton şi Rotariu. Nu ştiu dacă vor pleca, sunt jucători urmăriţi de mai multă vreme. Vor veni şi la meciul cu Steaua. Sunt jucătorii cei mai buni din echipă. E un lucru bun pentru noi, dar sunt sigur că domnul Negoiţă se va gândi foarte bine. Pentru că noi încercăm să facem o echipă bună, începem să jucăm, suntem mult mai omogeni, mai puternici", a adăugat tehnicianul.