Fostul lider al galeriei steliste Jan Pavel a declarat că va organiza săptămânal mitinguri precum cel ce a avut loc sâmbătă, el menţionând că acţiunea de astăzi nu a ieşit cum se aştepta "din cauza manevrelor de tip comunist din ultimele zile".
"Mitingul nu a ieşit aşa cum ne aşteptam din cauza manevrelor de tip comunist din ultimele zile. Gigi Becali ne-a ameninţat că o să ne bată şi o să ne împuşte Jandarmeria. Iar aşa a reuşit să spargă oarecum această adunare. Mitingul a fost făcut pentru a ne hotărî să facem o societate pe acţiuni prin care să cumpărăm brandul de la CSA Steaua. Vom face astfel de mitinguri săptămânal de acum înainte", a spus Pavel.
Unul dintre liderii Peluzei Sud, Alex Tofan, a declarat că fanii vor reveni la meciurile Stelei atunci când "o să existe Steaua Bucureşti". "Acest miting este adunarea unor suporteri care încă mai cred că Steaua poate să existe legal în viitor. Acum există două entităţi, una care a pierdut brandul şi alta care l-a câştigat. Cea care l-a câştigat e obligată să îl ducă mai departe şi să nu îl desfiinţeze. La meciurile Stelei o să ne întoarcem când o să existe Steaua Bucureşti. Dar deocamdată nu există. Dacă FCSB revine în Ghencea şi ne arată un act prin care să demonstreze că brandul îi aparţine, atunci o să venim. Steaua este un simbol naţional. Gigi Becali e o persoană declarată infractor, care a făcut puşcărie şi nu e normal să fie finanţator la un club ca Steaua", a afirmat el.
Aproximativ 800 de suporteri au participat, sâmbătă, la un miting organizat la stadionul Steaua de fostul lider al galeriei steliste, Jan Pavel, sub deviza "Pe 24 octombrie ne luăm clubul înapoi". Acţiunea a durat aproximativ o oră şi s-a desfăşurat fără incidente.
Fanii au venit la miting cu steaguri în culorile roşu şi albastru, cu drapelul României, precum şi cu un banner cu mesajul: "Vor veni vremuri mai bune".
Suporterii au scandat injurii la adresa finanţatorului FC Steaua, Gigi Becali, şi la adresa rivalelor Rapid şi Dinamo, precum şi: "Suntem noi, Steaua suntem noi". "La puşcărie Gigi, la puşcărie", au mai scandat fanii.
Jan Pavel a propus înfiinţarea unei societăţi deschise pe acţiuni nominative, iar fiecare suporter să achiziţioneze câte o acţiune în valoare de 10 euro. Liderii stelişti mizează pe aportul a 5 milioane de fani din toată ţara, iar sumele strânsă să achiziţioneze marca şi palmaresul clubului de fotbal.
Vineri, finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că a făcut o plângere penală împotriva lui Jan Pavel, pentru instigare la violenţă, acuzându-i totodată pe conducătorii clubului sportiv al armatei că încearcă o "mineriadă", prin susţinerea mitingului organizat de fostul lider de galerie.
"Dacă vine unul şi spune că ia el Steaua, că adună zece mii şi intră cu forţa şi sparge uşile la stadion şi că face manifestaţie, eu am făcut plângere penală împotriva lui Jan Pavel. Rog procurorii, rog instituţiile statului şi pe cei care dau avizare de manifestaţii... Stai, mă, pentru ce ceri manifestaţie, că şi eu strâng 30.000, un milion strâng eu şi iau eu Petromul. Fac manifestaţie. Dar nu pot să-l iau, că a fost privatizat conform legilor româneşti. Vreau şi Transgazul, vreau şi Romgazul, le vreau eu pe toate, cum vrea Jan Pavel să ia el cu manifestaţie. Şi atunci am făcut o plângere penală de instigare la violenţă, că aşa a zis, că rupe gardurile, că face, că drege... Becali să le-o dea înapoi şi cu jucătorii cutare şi eventual şi cu bani în cont, că vrea el, Jan Pavel", a declarat Becali, într-o conferinţă de presă.