Consiliul de Administraţie al FC Rapid a dat publicităţii, joi, un comunicat, în care precizează că acţionarul majoritar George Copos a participat la toate deciziile majore ale clubului, inclusiv la angajarea antrenorului şi a jucătorilor, precum şi la stabilirea retribuţiilor acestora.
Precizările organisului de conducere al FC Rapid vin după ce acţionarul Copos a afirmat că se va face un audit pentru a se stabili situaţia financiară a clubului în momentul de faţă, deoarece în această vară gruparea a cheltuit cât bugetul echipei pe trei ani. "
Vom face un audit cu una dintre cele patru mari firme prezente la noi şi vom vedea exact cum au stat lucrurile în vara asta, pentru că ceva s-a întâmplat. S-au cheltuit foarte mulţi bani. Enorm de mulţi, în două luni de zile s-a cheltuit cât bugetul pe trei ani. Aici este problema. Noi am avut un audit pe 2006 şi 2007, făcut de un expert financiar. Discutăm azi cu firma de audit financiar să vedem pe ce perioadă îl vom face pe acesta", a declarat, miercuri, oficialul giuleştean.
Membrii Consiliului de Administraţie consideră aceste declaraţii drept tendenţioase şi precizează că, prin afirmaţiile făcute, George Copos "
încearcă să se distanţeze de problemele clubului şi să transfere răspunderea situaţiei actuale a clubului pe umerii altora, când, de fapt, domnia sa, în calitate de acţionar majoritar, a participat efectiv la deciziile majore ale clubului".
Mediafax