Programul etapelor 18, 19 şi 20 ale Ligii 1 a fost modificat de Comitetul Executiv al FRF la solicitarea Ligii Profesioniste de Fotbal ca urmare a partidei amicale pe care echipa naţională a României o va disputa la 17 noiembrie cu selecţionata Italiei.
Conform site-ului oficial al LPF, datele de disputare s-au schimbat după cum urmează: etapa a 18-a - 21 noiembrie (programată iniţial la 18 noiembrie), etapa a 19-a - 28 noiembrie (programată iniţial la 21 noiembrie) şi etapa a 20-a - 2 decembrie (programată iniţial la 28 noiembrie).
Aceste modificări au dus de altfel şi la schimbarea datelor de desfăşurare a meciurilor din sferturile de finală ale Cupei României. Programate iniţial la 1, 2 şi 3 decembrie, acestea se vor disputa în 15, 16 şi 17 decembrie, conform deciziei Comitetului Executiv.