Fundaşul central al FC Botoşani, Florin Plămadă, este convins că gruparea locală va reuşi să dea o replică pe măsură Stelei în meciul de duminică seara de pe "Naţional Arena" şi va reuşi să obţină un rezultat pozitiv.
"Trebuie să fim o nucă tare la acest joc cu Steaua. Ei nu traversează o perioadă prea bună şi sperăm să profităm de acest lucru. Ne dorim să scoatem cât mai mult din acest joc. Asta însemană meci egal sau victorie. Nu am emoţie. Am mai jucat contra lor. Anul trecut am evoluat de patru ori împotriva lor. Meciul începe de la 0-0 şi orice e posibil pentru că e fotbal. Toţi sunt jucători buni, de echipa naţională dar trebuie să-i blocăm şi să ne facem jocul nostru", a declarat Florin Plămadă.
Meciul Steaua Bucureşti - FC Botoşani, din
etapa a 17-a a Ligii 1, este programat duminică, la ora 20:30.