Echipa rusă de fotbal Zenit Sankt-Petersburg a fost obligată să dispute un meci cu porţile închise, după ce suporterii săi au proferat insulte la adresa legendarului portar sovietic Lev Iaşin, supranumit "Păianjenul negru", informează agenţia EFE.
Comisia de disciplină a federaţiei ruse de fotbal a decis să pedepsească prin această suspendare a terenului atitudinea suporterilor lui Zenit, care au desfăşurat un banner împotriva lui Iaşin, cu ocazia meciului disputat duminică de gruparea din Sankt-Petersburg în compania echipei Dinamo Moscova, pe care se putea citi: "Iaşin a murit, Dinamo o să mori şi tu".
Banner-ul a provocat indignare în întreaga Rusie, Lev Iaşin fiind unul dintre cei mai buni portari din istoria fotbalului mondial, câştigător al titlului de campion european cu selecţionata URSS, în anul 1960, precum şi al medaliei olimpice de aur, la JO de la Melbourne, din 1956. Iaşin, care şi-a petrecut întreaga carieră la Dinamo Moscova, cu care a cucerit cinci titluri de campion al Uniunii Sovietice, a fost primul portar din istorie care a câştigat "Balonul de Aur", în anul 1963.