Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat că este posbil ca actualul staf, în frunte cu Dumitru Dumitriu, să continue la conducerea tehnică a echipei după demisia lui Mirel Rădoi.
"Deocamdată, nu ne aşteptăm la niciun înlocuitor, o să discutăm cu staful în această seară, mâine dimineaţă şi o să vedem continuarea. Avem un staf pe care îl putem folosi pe mai departe. Este posibil să continue Dumitru Dumitriu. Când o să ajungem la Bucureşti, o să avem o discuţie, o să avem o discuţie şi mâine şi mâine se va şti exact în ce formulă o să continuăm", a spus Argăseală.
El a afirmat că a încercat în zadar să-l convingă pe Rădoi să nu demisioneze:
"Am avut discuţii cu Mirel, cu staful, el aşa a considerat că este bine, probabil şi rezultatul din această seară a contribuit. Trebuie să-i mulţumim lui Rădoi, pentru că a făcut eforturi extraordinar de mari în această perioadă, în care aţi văzut ce condiţii de pregătire am avut, aţi văzut cât de mult a trebuit să alergăm şi inclusiv să jucăm astăzi la Piteşti. Decizia lui a rămas definitivă, chiar dacă am încercat de foarte multe ori şi am insistat ca el să nu plece".
Mirel Rădoi a demisionat de la conducerea echipei Steaua, el precizând că a luat această decizie cu o zi înaintea meciului cu Astra Giurgiu, pierdut duminică seară, cu scorul de 0-1, la Piteşti, în
etapa a 19-a a Ligii 1.
Rădoi, care a condus echipa Steaua de la începutul acestui sezon, a mai vrut să demisioneze în luna august, după înfrângerea suferită, cu scorul de 3-0, în meciul cu Rosenborg, din prima manşă a play-off-ului Europa League, însă a fost convins de patronul Gigi Becali să continue.
Rădoi, 34 de ani, aflat la prima experienţă de antrenor principal după retragerea din activitatea de fotbalist, a figurat în organigrama FC Steaua ca director sportiv, deoarece nu are licenţa pro, necesară pentru a antrena în Liga 1. El se găseşte în imposibilitatea de a urma cursurile şcolii de antrenori a FRF din cauza faptului că nu a promovat examenul de bacalaureat.
După ce a fost sancţionat de Comisia de Control, Etică şi Disciplină a UEFA cu interzicerea dreptului de a sta pe banca tehnică a campioanei României la meciurile din cupele europene, deoarece nu deţine licenţă de antrenor, Rădoi a primit interdicţie de a da indicaţii de pe banca de rezerve la meciurile din Liga 1, în urma propunerii Comisiei Tehnice a FRF, aprobată de Comitetul Executiv al federaţiei.
El a început cursurile şcolii de antrenori din Republica Moldova, deoarece pentru înscrierea la această instituţie nu este necesar examenul de bacalaureat.
Antrenorul oficial al echipei Steaua este Dumitru Dumitriu. Din staful tehnic mai fac parte Nicolae Dică, Marius Popa, Ciprian Prună şi Horea Codorean.
Cu Rădoi pe bancă, Steaua a fost eliminată în turul al treilea al Ligii Campionilor şi în play-off-ul Europa League, iar în campionat ocupă locul 4, cu 30 de puncte (opt victorii, şase egaluri şi cinci înfrângeri), la zece puncte de liderul clasamentului, Astra Giurgiu, după 19 etape. Steaua este calificată în semifinalele Cupei Ligii şi în sferturile de finală ale Cupei României.