Preşedintele executiv al CSMS Iaşi, Florin Prunea, s-a arătat deranjat de faptul că antrenorul Nicolo Napoli a fost chemat la Comisia de Disciplină, pentru a da explicaţii în legătură cu un cont de pariuri pe care-l deţine, în zile în care gruparea din Dealul Copoului are meci.
"Nu pot să înţelege de ce antrenorul nostru este chemat la Comisia de Disciplină în ziua în care echipa are meci. Iniţial, Nicolo a fost convocat la comisie pe 9 decembrie, în condiţiile în care azi echipa are meci la Târgu Mureş. Pe 9 decembrie, el a plecat împreună cu echipa spre Târgu-Mureş. În aceste condiţii, am cerut amânarea. Ni s-a acceptat cererea, însă a fost chemat pe 16 decembrie, într-o zi în care avem meci de Cupă. Adică nu se ştie că avem meci? De ce Napoli e chemat la Comisia de Disciplină când are meci? Şi, oricum, am înţeles că se poate prezenta doar avocatul. Ca să nu mai spun că dosarul trimis de federaţie este jenant, fiind bazat sută la sută pe articole de presă", a spus Florin Prunea.
Nicolo Napoli trebuie să dea explicaţii în legătură cu un cont de pariuri pe care-l deţine şi de pe care Oficiul Naţional de Jocuri de Noroc susţine că s-au mizat sume importante la sfârşitul lunii septembrie.