Noul antrenor al FC Petrolul Ploieşti, Constantin Schumacher, a declarat, miercuri, la reunirea lotului că speră ca echipa ploieşteană să fie prima care se salvează de la retrogradare, informează site-ul oficial al grupării prahovene.
"Am început pregătirea primii şi îmi doresc ca Petrolul Ploieşti să fie şi prima echipă care se salvează de la retrogradare. Avem un obiectiv dificil, dar, împreună cu staful tehnic, cu jucătorii care au venit, cu cei care urmează să sosească în perioada următoare şi cu conducerea clubului ne dorim să facem tot posibilul ca să-l atingem. Vreau să fim un grup unit în vestiar, pentru că aici Petrolul cred că a avut de suferit, iar lucrul acesta sper să se întâmple cât mai repede şi, astfel, şansele noastre să fie cât mai mari atunci când se va relua campionatul. Am mare dorinţă de performanţă, am făcut performanţă ca jucător şi îmi doresc să reuşesc şi ca antrenor", a spus Constantin Schumacher.
Jucătorii echipei ploieştene s-au reunit la stadionul "Ilie Oană", efectuând un prim antrenament, cu o parte dedicată exerciţiilor specifice desfăşurate la sala de forţă, iar cea de-a doua constând în mai multe serii de alergări pe teren.
La primul antrenament au fost prezenţi jucătorii Alberto Cobrea, Laurenţiu Marinescu, Alexandru Benga, Roberto Alecsandru, Dacian Varga, Alexandru Chiriţă, Alexandru Radu, Georgian Mareş, Cristian Pulhac, Dean Beţa, Constantin Mişelăricu, Sebastian Petre, Michelle Paolucci, Janko Pacar, Benoit Lesoimier, Fabrice Begorgi, Romain Inez şi Ludovic Guerriero, urmând ca, joi, la vizita medicală, să participe şi ceilalţi componenţi ai lotului.