Fundașul sârb
Marko Momčilović, de la Pandurii Târgu-Jiu, a semnat, marți, un contract pe o perioadă de trei ani cu Steaua București, a anunțat campioana României la fotbal pe site-ul său oficial.
Fundașul stânga va îmbrăca tricoul cu numărul 15, urmând se va alăture în cel mai scurt timp posibil lotului antrenat de Laurențiu Reghecampf, în cantonamentul de la Gloria Sports Arena, în Antalya.
Momčilović îl va înlocui, astfel, pe brazilianul Guilherme Sitya, care și-a reziliat contractul cu Steaua.
Marko Momčilović, născut pe 11 iunie 1987, în Leskovac, și-a început cariera la Radnički Belgrad, iar înainte de a ajunge la clubul gorjean a mai evoluat pentru FK Bobište , Dubočica Leskovac și FK Javor Ivanjica. La începutul sezonului 2013-2014 a semnat cu Pandurii, echipă pentru care a evoluat, în doi ani și jumătate, în 108 partide din Liga 1, Cupa Ligii, Cupa României și Europa League, marcând de 10 ori și oferind 9 pase de gol, precizează sursa amintită.
Momčilović este al treilea transfer perfectat de Steaua în această iarnă, după cele ale internaționalilor Mihai Pintilii și Alex Bourceanu.
- Transferul: 250.000 de euro
- Prima de instalare: 100.000 de euro
- Salariul în primul sezon: 108.000 de euro
- Salariul în al doilea sezon: 120.000 de euro
- Salariul în al treilea sezon: 132.000 de euro