Finaţatorul FC Petrolul Ploieşti, Daniel Capră, a declarat că aşteaptă un document oficial din partea investitorilor care doresc să preia clubul, precizând că aceştia nu au nevoie de un intermediar ca Valeriu Răchită, despre care omul de afaceri crede că nu prezintă garanţii.
"Am observat faptul că Vivi Răchită susţine, în continuare, că a găsit o persoană, căreia însă nu poate să-i divulge numele, interesată să vină să preia Petrolul! Aşa cum am mai declarat, nu cred că acea persoană sau acel grup de investitori ar avea nevoie de intermediari, iar dacă într-adevăr există cineva interesat, atunci, ca să putem intra într-un cadru normal, aştept să facă demersurile fireşti şi să trimită pe adresa clubului un document oficial, prin care să-şi exprime cât se poate de clar intenţiile. De asemenea, aşa cum am spus-o de fiecare dată, trebuie să facă dovada că dispune de sumele necesare prin care să susţină în continuare clubul la un nivel înalt, pentru că şi mie, atunci când am preluat, în 2012, societatea FC Petrolul mi s-au impus obligaţii şi mi s-au cerut garanţii în acest sens, pe care le-am şi îndeplinit. Repet, aştept un document oficial, pentru că astfel de lucruri nu se discută pe la posturi de televiziune sau la întâlniri prin restaurante sau pub-uri. Numai că, prin ultimele declaraţii ale sale, pot să spun că, la ora actuală, pentru mine Vivi Răchită nu mai prezintă vreo garanţie", a declarat Daniel Capră pentru site-ul oficial al clubului Petrolul.
Răchită, fost jucător, antrenor şi conducător la FC Petrolul, a declarat, săptămâna aceasta, că a găsit un investitor dispus să preia clubul şi că l-a sunat pe Capră pentru a începe negocierile, dar acesta nu îi răspunde la telefon.