Portarul columbian al FC Steaua, Robinson Zapata, a fost ales cel mai bun goalkeeper în echipa acestei săptămâni de Liga Campionilor, într-un top Eurosport, chiar dacă echipa sa a primit trei goluri la Munchen, în etapa a cincea a competiţiei.
"
Este adevărat că echipa română a părăsit competiţia după ce Bayern a învins-o confortabil cu 3-0, dar înfrângerea se putea transforma într-o mare umilinţă dacă nu erau paradele portarului columbian", a fost motivul alegerii lui Zapata drept portarul etapei a cincea a Ligii Campionilor.
Eliminată din Liga Campionilor, Steaua mai are şansa calificării de pe locul trei în 16-imile Cupei UEFA, dacă învinge pe Fiorentina în ultima etapă a grupei F.
Partida Steaua - AC Fiorentina, din etapa a VI-a, ultima, a grupei F a Ligii Campionilor, se va disputa la 10 decembrie, de la ora 21:45, pe stadionul din Bulevardul Ghencea.
Mediafax