Andrei Cristea, plecat din Liga 1 în 2014, a semnat, marţi, un contract pe un an şi jumătate cu CSMS Iaşi, informează site-ul oficial al clubului.
"Andrei a semnat astăzi cu CSMS pe un an şi jumătate. Este jucătorul nostru şi suntem bucuroşi că am realizat acest transfer. Este un jucător pe care-l cunoaştem cu toţii şi sunt convins că ne va ajuta foarte mult. El este ok din toate punctele de vedere, a jucat meci oficial în ianuarie, astfel încât nu sunt probleme", a declarat preşedintele ieşenilor, Florin Prunea.
Atacantul de 31 de ani a mai jucat la FCM Bacău, Steaua Bucureşti, FC Timişoara, Politehnica Iaşi, Dinamo Bucureşti, Karlsruher SC, FC Braşov, Qabala, Salernitana şi Martina Franca.
"Sunt foarte fericit că că m-am întors acasă", a spus Andrei Cristea, pentru contul oficial de Facebook al CSMS Iaşi.
Clubul din Moldova nu a terminat transferurile în perioada de iarnă. "Llullaku va semna şi el astăzi, rămâne să vedem pe ce perioadă. Stoperul croat Saric este încă în probe, antrenorul Nicolo Napoli va decide dacă îl va reţine în lot sau nu după amicalul cu Bohemians Praga", a completat preşedintele Prunea.