Antrenorul Stelei, Dorinel Munteanu, a declarat, vineri, că după meciul cu Bayern Munchen din Liga Campionilor a crescut numărul jucătorilor accidentaţi, dar chiar şi în aceste condiţii va încerca să alinieze un prim "11" care să poată obţine victoria în meciul cu Unirea Urziceni.
"
Sunt multe probleme medicale după partida cu Bayern. Sper să găsesc cel puţin 11 jucători care să fie apţi pentru partida cu Unirea Urziceni", a spus Munteanu la gsptv, care a confirmat astfel că în afara fundaşului Emeghara, a atacantului Kapetanos şi a mijlocaşului Mihăiţă Pleşan, jucători care nu au jucat cu Bayern Munchen din cauza unor accidentări, lista fotbaliştilor cu probleme medicale s-a mărit după partida cu gruparea bavareză.
Tehnicianul a afirmat că ştie care este principala armă a echipei din Urziceni şi a apreciat că o victorie contra liderului Ligii I reprezintă cel mai important obiectiv pentru echipa sa: "
Secretul Unirii este unitatea şi omogenitatea grupului. Noi avem de partea noastră experienţa. În plus, este destul de greu să dai gol echipei lui Dan Petrescu, care a organizat foarte bine jocul elevilor săi. Unirea Urziceni nu este o echipă mică, chiar dacă provine dintr-un oraş cu puţini locuitori".
În perspectiva disputei cu gruparea ialomiţeană, Munteanu a făcut un apel către toţi suporterii Stelei pentru a fi prezenţi la meci în număr cât mai mare şi pentru a-şi încuraja sportiv echipa.
Steaua va întâlni Unirea Urziceni, luni, de la ora 20:30, în ultimul meci al etapei a 17-a a Ligii I.
NewsIn