Laurenţiu Reghecampf, antrenorul Stelei, s-a declarat nemulţumit de faptul că oficialii altor cluburi din Liga 1, care au avut jucători în cantonamentul naţionalei, încearcă să îşi amâne etapele din campionat.
"Este o diferenţă foarte mare între echipa naţională şi selecţionata divizionară. Nu avem nicio problemă cu Anghel Iordănescu, am avut probleme şi când selecţioner era Victor Piţurcă. Am spus că ne dorim să ne antrenăm jucătorii şi să ne pregătim pentru returul pe care îl avem de jucat, fiindcă ne dorim foarte mult să câştigăm campionatul. Ne menţinem părerea, chiar dacă apar acum colegi ai noştri de la alte cluburi, care încep să se plângă că şi-au dat jucătorii şi că nu au făcut bine. Ar fi trebuit să aibă aceeaşi părere de la început până la sfârşit şi să nu înceapă acum să mute etapele şi să facă tot felul de discuţii care nu îşi au rostul", a spus Reghecampf.
Clubul Pandurii Târgu-Jiu, care a avut patru jucători în cantonamentul naţionalei, a solicitat, joi, printr-un comunicat publicat pe site-ul oficial, Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) să amâne meciul cu ASA Târgu-Mureş, programat vineri, de la ora 20:30, la o dată ulterioară, conform articolului 12 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF).
Florin Prunea, preşedintele CSMS Iaşi, a acuzat conducerea Federaţiei Române de Fotbal (FRF) că s-a înţeles cu Steaua înaintea cantonamentului naţionalei din Turcia. "Am fost convocat la Comisia de Disciplină, după declaraţiile pe care le-am făcut vizavi de acest turneu, ca membru al Comitetului Executiv şi ca fost jucător al echipei naţionale. Am spus că acest turneu este făcut în urma unei înţelegeri între Steaua şi FRF, lucru de altfel dat în vileag de către acţionarul principal al Stelei, domnul Becali. Din acest punct de vedere, eu felicit Steaua. A făcut un tur de forţă şi a demonstrat că este cu adevărat un club puternic, care face ce vrea în România", a spus Prunea.
Antrenorul Stelei a negat existenţa unei înţelegeri între echipa sa şi FRF. "Nu există nicio înţelegere între echipa naţională şi Steaua. Noi ne-am spus punctul de vedere, selecţionerul şi-a spus punctul lui de vedere şi nu am ajuns la o înţelegere. Noi am spus că nu ne dorim să trimitem jucători la echipa sau că dorim să trimitem jucători la echipa naţională, sau că vrem să îi trimitem, dar în anumite condiţii. Nu s-a aprobat acest luru, nu am trimis", a afirmat antrenorul Stelei, care a aflat de la Valeriu Argăseală că preşedintele Stelei s-a abţinut în momentul votului pentru organizarea cantonamentului naţionalei din Turcia.
Steaua a avut şase jucători convoca?i pentru stagiul naţionalei din Antalya, dar Niţă, Papp, Toşca, Pintilii, Stanciu şi Popa nu s-au prezentat la lot.