Directorul sportiv al grupării de fotbal Dinamo, Ionel Dănciulescu, a declarat, marți, că echipa condusă de Mircea Rednic va încerca să obțină maximum de puncte din ultimele două partide pentru a realiza primul obiectiv, acela de a încheia sezonul regulat pe prima poziție a clasamentului Ligii 1.
"Este un obiectiv să încheiem sezonul regulat pe primul loc. Încercăm să obținem maximum din aceste două meciuri, suntem la trei puncte în spatele celor de la Astra și avem meci direct cu ei. Vom vedea ce va fi, e important să avem un punctaj mare în play-off", a spus oficialul dinamovist.
După legitimarea lui Eric Bicfalvi, FC Dinamo ar mai putea face unul sau două transferuri, dar pentru moment achiziționarea atacantului Gicu Grozav de la Terek Groznîi nu este o soluție, a explicat Dănciulescu.
"Totul este posibil, mai pot veni jucători, unul, doi, nu știm sigur acum. Dar este clar că suntem mult mai puternici decât în prima parte a campionatului. Cu Gicu Grozav au fost discuții în trecut, dar el are o situație un pic mai complicată acolo. Gicu a jucat la noi, s-a integrat bine la noi, dar deocamdată nu s-a mai discutat despre întoarcerea lui la Dinamo", a afirmat oficialul.
Directorul sportiv Ionel Dănciulescu și jucătorii Paul Anton, Steliano Filip, Dorin Rotariu, Ionuț Nedelcearu, Antun Palić și Miha Mevlja au participat, marți, la prezentarea ținutei oficiale a fotbaliștilor dinamoviști pentru 2016 furnizată de partenerul de imagine al clubului din Ștefan cel Mare, Louis Purple.