Andrei Enescu (28 de ani), de la CSMS Iaşi, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că echipa din Moldova are prima şansă de a se califica în play-off, dacă o va învinge pe ACS Poli Timişoara, în
etapa a 25-a din Liga 1.
"Avem un meci mai dificil decât cel de la Viitorul deoarece avem din ce în ce mai mari şanse să intrăm în play-off şi presiunea este mai mare. Întâlnim un adversar care joacă foarte bine în deplasare. Noi vrem să câştigăm fiecare meci, mai rămâne să şi putem. Trebuie să câştigăm tot pentru a putea intra în play-off. Trebuie să luăm şase puncte, însă nici aşa nu suntem singuri, pentru că depindem şi de ce face Târgu-Mureş. Ei au prima şansă, dar noi sperăm. Dacă vom câştiga cu Timişoara, am putea fi favoriţi deoarece ei au două meciuri grele cu CFR Cluj şi FC Botoşani. Atuul nostru cred că este omogenitatea, deoarece, în iarnă, nu s-au făcut multe transferuri", a spus Andrei Enescu.
Mijlocaşul formaţiei ieşene a mai precizat că se aşteaptă la un număr cât mai mare de suporteri la partida cu ACS Poli Timişoara, de sâmbătă, de la ora 18:00:
"E ultimul meci pe teren propriu, din sezonul regulat, şi ne dorim să vină un număr cât mai mare de suporteri şi să ne susţină pentru că este o şansă unică pentru noi să ajungem în cupele europene".
CSMS Iaşi ocupă locul şapte în Liga 1, cu 35 puncte, la egalitate cu ASA Târgu-Mureş, care se află pe şase, ultima poziţie care asigură calificarea în play-off.