Gabriel Enache (25 de ani) a declarat, vineri, la sosirea în Bucureşti, pentru semnarea contractului cu Steaua, că nu îi este frică de eventualele critici ale lui George Becali.
"Am vorbit cu Şumudică, i-am spus că nu am vrut să rănesc pe nimeni, când am fost la meciul Stelei de la Chiajna. Nu am vrut să forţez lucrurile. Le mulţumesc celor de la Astra pentru că au înţeles această situaţie. Mi-am dorit foarte mult, mă bucur pentru faptul că am ajuns la cea mai profesionistă echipă din România. Sper să avem cât mai multe performanţe împreună. Mă lupt pentru postul de titular, îmi place să am concurenţă. Nu ţine de mine dacă voi debuta în meciul de luni. Le mulţumesc lui George Becali şi lui Laurenţiu Reghecampf. Antrenorul Stelei mi-a spus că mă doreşte şi că are încredere în mine. Nu mi-este frică de eventualele critici ale lui George Becali. Dacă joci bine, nu are de ce să te critice", a declarat Enache, la sosirea în Bucureşti.
George Becali, finanţatorul Stelei, a declarat că va plăti 500.000 de euro pentru transferul lui Gabriel Enache, de la Astra Giurgiu.