Cristian Pustai, antrenorul principal al FC Botoşani, a declarat în perspectiva play-out-ului, în care elevii săi vor debuta mâine, de la ora 20:30, contra Petrolului, că punctele puse în joc pe "Municipal" sunt decisive în privinţa evitării retrogradării.
"Începe primul meci dintr-un nou campionat. Un campionat, în care noi ne plasăm la jumătatea clasamentului. Din acest moment punctele nu se mai împart. Programul play-out-ului este discutabil, pentru că ne avantajează în măsura în care ne facem punctele pe teren propriu. Trebuie să câştigăm 18-21 de puncte din cele puse în joc pe terenul nostru ca să evităm retrogradarea", a declarat Cristi Pustai.
Tehnicianul este astfel conştient de slăbiciunea echipei sale în deplasare, în acest sezon regulat al Ligii 1, FC Botoşani a lăsat de dorit având o linie de clasament dezastruoasă, reuşind să câştige doar şase puncte în 13 meciuri. În schimb în clasamentul jocurilor disputate acasă, FC Botoşani ocupă locul opt cu 20 de puncte.
În cele 13 jocuri susţinute în faţa publicului local, elevii lui Cristian Pustai au înregistrat cinci victorii, cinci remize şi trei înfrângeri, având o medie de 1,53 puncte câştigate pe meci. În cele 13 apariţii în faţa botoşănenilor, jucătorii lui Pustai au înscris 20 de goluri, având o medie de 1,53 goluri marcate pe meci, primind în schimb 16 goluri, media fiind de 1,23 goluri primite pe meci.
Pustai critică înjumătăţirea punctelor
Referindu-se la noul format al Ligii 1, profesorul Cristi Pustai a spus că nu ştie încă dacă acesta va prinde în România şi dacă va fi păstrat şi anul viitor însă crede că trecerea la play-off şi play-out se putea face şi fără a se înjumătăţi punctele din sezonul regulat. "Cred că împărţirea punctelor pare logică şi e o atracţie doar pentru cei care nu sunt prinşi în fenomen. În rest, pentru cei care au muncit să obţină aceste puncte pe teren şi pe urmă văd că ele au o altă valoare la finalul sezonului regulat e un pic ciudat, dacă nu chiar ilar. Într-adevăr jucăm mai multe meciuri, însă asta se putea rezolva găsindu-se o metodă, chiar şi play-off/ play-out, dar faptul că se împart puncte nu e logic. Se poate stabili o ierarhie şi fără se se diminueze meritele dintr-un sezon regulat. Eu merg pe o logică simplă: nu este normal ca un meci câştigat în toamnă să fie mai slab punctat decât unul câştigat în martie să spunem", a afirmat profesorul Pustai.
Înaintea debutului play-out-ului, tehnicianul FC Botoşani crede că orice echipă are în acest moment şanse la locul şapte şi crede că CSMS Iaşi nu este salvată de la retrogradare. "S-au strâns toate echipele şi orice formaţie din play-out poate să retrogradeze sau poate să termine pe locul şapte. Poţi să ai un sezon regulat foarte bun şi să intri în play-out de pe locul şapte şi în două-trei meciuri, dacă pierzi şi celelalte rezultate nu-ţi sunt favorabile, să ajungi la retrogradare. Deci o echipă care a mers foarte bine în campionat şi s-a clasat pe locul şapte poate retrograda după noul format foarte uşor. E oarecum cumva, dar vom trage cu toţii concluziile la finalul acestui play-out", a conchis principalul FC Botoşani.
Partida FC Botoşani - Petrolul Ploieşti va avea loc mâine, de la ora 20:30. Biletele pentru acest meci au preţul de 10 lei, atât la tribune, cât şi la peluze şi pot fi achiziţionate astăzi de la casele de bilete de la stadion în intervalul orar 9:00 - 17:00 şi mâine de dimineaţă până la ora jocului.
Monitorul de Botoşani