Florin Prunea, preşedintele clubului CSMS Iaşi, a spus că o victorie în etapa viitoare este obligatorie pentru echipa sa. "Eu am avertizat că toate echipele vor avea emoţii cu retrogradarea. Toate meciurile sunt foarte grele şi dacă pierzi două jocuri pot apărea probleme. Am făcut cadouri adversarilor şi în aceste condiţii e greu să poţi câştiga. Am întâlnit o echipă puternică, pe care am dominat-o în repriza secundă", a declarat Prunea.
Antrenorul echipei CSMS Iaşi, Nicolo Napoli spune că echipa sa a avut ghinion în meciul pierdut pe teren propriu cu CFR Cluj. "Am început bine meciul, au fost cele trei parade ale lui Caparco, însă a venit acea greşeală. În repriza a doua am dominat, am avut ocazii de a marca dar nu am reuşit să băgăm mingea în poartă. Am întâlnit un portar, Marc, într-o zi fenomenală", a spus Napoli.
Etapa viitoare, CSMS Iaşi joacă în deplasare cu ultima clasată, Petrolul Ploieşti.