Au început și "pleiurile" sub semnul roșului. Roșu de la cartonaș, simbolul acestor etape inaugurale, pe care le-ar merita mai ales cei care au stat la baza adoptării acestui sistem ciudat, ilogic etc. Așadar Vitor Bruno (CFR Cluj), Filipov, Alcénat (ambii FC Voluntari), Bărbuț, Goga (ambii ACS Poli), S. Filip (Dinamo), Hamroun (Steaua), Țucudean, M. Constantin, Voiculeț, Costa (toți Ardeal) au fost cele 11 personaje negative care i-au adus pe arbitri în stadiul de a face asemenea gesturi extreme. 11, exact cât o echipă de fotbal (dacă ar fi fost și vreun portar printre ei, i-am fi putut pune pe linii). Și absolut toate acordate pentru agresiuni! Astfel, cinci din cele șapte meciuri au fost contaminate. Culmea a atins-o cel de la Târgu-Mureș unde gazdele au primit patru bucăți, și mai meritau vreo două. Această echipă fără antrenor a arătat ca o gloată de golani, lăsând tuturor privitorilor neutri un gust amar. Văzând intrările acestora, prin desimea și agresiunea lor mi-au amintit de acel joc al Stelei de la Bastia. Încă un roșu dacă mai apărea, meciul s-ar fi decis la "masa verde", ca 0-3, așa cum s-a întâmplat în 2003/04, la partida FC Oradea – FCM Bacău (e drept, acolo au fost eliminați de la oaspeți doar trei, alți doi dându-se accidentați) și ceva mai încolo, în ultima etapă din 2005/06, la Jiul – Rapid, când giuleștenilor le-au cedat nervii după ce auziseră despre blatul de la Vaslui petrecut concomitent, unde Steaua "zburdase", câștigând cu 4-0 în fața unei echipe care n-a dat nicio replică, adjudecându-și astfel titlul. Revenind la zilele noastre, sunt curios dacă se vor lua măsuri excepționale.
Că tot pomeneam într-un recent text de-al meu despre pomanagii care încearcă să-și acopere neputința din teren prin "masa verde". FC Voluntari se află acum în această înjositoare poziție, stricându-și imaginea frumoasă pe care și-o făcuse prin intermediul ultimelor partide din sezonul regular. Motivul? Că CSU Craiova având interzis la transferuri, a folosit totuși doi tineri din propria pepinieră, Ciocoteală și R. Petre. Păi astea sunt transferuri? Mai ales că primul a și fost în mai multe rânduri rezervă în partea I a sezonului. Ridicol și rușinos pentru Dragomir și cei din jurul lui.
Cifrele mai importante
► Concordia s-a aflat la al 50-lea egal pe prima scenă.
► Meciul 200 pentru M. Cristescu (Concordia) și al 50-lea pentru Păun-Alexandru (CFR Cluj). Apropo de ultimul, că tot pomeneam de nume scrise greșit, acesta apare adesea Al. Păun. Mai pe la începuturile sale în Liga 1, înțelegeam cât de cât acest lucru. Însă nici acum bolovanii copiatori de pe net nu și-au dat seama sau nu s-au informat că este vorba de un nume compus Păun-Alexandru, iar prenumele sale sunt Constantin Adrian?
► Debuturi, 5 la număr: Niasse (Concordia), Begeorgi (Petrolul), R. Petre, Ciocoteală (ambii CSU Craiova), Tordai (Viitorul).
► Hamroun (Steaua) s-a aflat la al 10-lea său gol, în timp ce Dani (CFR Cluj) și Vasiljević (Pandurii) la primul.
► Laurențiu Reghecampf (Steaua) și Gheorghe Hagi (Viitorul) au primit golul 100 ca antrenori pe prima scenă.