Nicolo Napoli, antrenorul echipei CSMS Iaşi, a declarat că jucătorii săi au evoluat foarte bine tactic şi au dominat adversarii mai ales din punct de vedere fizic, după victoria echipei sale, scor 2-1, în deplasare, cu Petrolul Ploieşti.
"Am luat 3 puncte foarte importante. În prima repriză am jucat foarte bine, am dat două goluri. În repriza a doua ne-am propus să stăm foarte bine în teren, să avem posesia mingii. Am primit un gol şi am suferit până la final. Totuşi, i-am combătut în majoritatea situaţiilor, Petrolul a jucat foarte mult cu pasă lungă, iar noi am fost buni în jocul aerian. Am stat foarte bine fizic, jucătorii se antrenează foarte bine şi s-a văzut azi pe teren. Pun accent pe pregătirea fizică. Nu am mai văzut să faci 3 schimbări în minutul 46, cum au făcut gazdele", a declarat Nicolo Napoli.
Andrei Cristea, atacantul echipei CSMS Iaşi, a declarat după meci, că CSMS Iaşi este o echipă care merită să fie pe primul loc în play-out. "Chiar dacă Petrolul e ultima în clasament, eram convins că va fi un meci greu, dar mă bucur că am câştigat. Am arătat ca o echipă care merită să fie pe primul loc în play-out. Fără victoria din meciul următor pe teren propriu, cu FC Voluntari, acest meci nu are nicio valoare", a spus Cristea.
CSMS Iaşi a câştigat, vineri, scor 2-1, în deplasare, cu Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din play-out-ul Ligii 1 la fotbal. Au marcat Fabrice Begeorgi (minutul 47) pentru gazde, respectiv Lukács Bőle (minutul 8) şi Andrei Cristea (minutul 28).
În urma acestui rezultat, CSMS Iaşi ocupă primul loc în clasamentul play-out-ul Ligii 1, cu 22 de puncte. Petrolul Ploieşti se află pe ultima poziţie în clasament, cu 4 puncte.