Steaua Bucureşti, ocupanta locului trei al clasamentului, a câştigat, duminică, scor 2-0, meciul jucat pe teren propriu cu Astra, în etapa a doua din play-off, după o nouă prestaţie bună a lui Nicuşor Stanciu, care susţine că a fost un meci capital.
Steaua avea neapărată nevoie de victorie cu Astra, pentru a mai putea spera la titlu. Nicuşor Stanciu susţine că el şi colegii săi s-au motivat foarte bine şi au lucrat intens la antrenamente, pentru a se impune în meciul cu liderul campionatului.
"Mă bucur foarte mult că am câştigat, asta este cel mai important pentru noi. Era vital să câştigăm. Cred că am pregătit foarte bine meciul, ştiam că va fi şi un teren foarte greu. Asta nu ne-a împiedicat să avem mult mingea, posesia. Mă bucur foarte mult că am câştigat. Pentru noi a fost un meci capital. Deocamdată, ei sunt pe primul loc, au o echipă foarte bună şi au prima şansă la titlu. Am avut câteva mesaje motivaţionale în această dimineaţă. După părerea mea, meciul cu Astra din această seară a fost mult mai tare decât cel cu Dinamo din campionat, au echipă foarte bună", a declarat Nicuşor Stanciu.
Steaua Bucureşti a câştigat, duminică, scor 2-0, meciul jucat la Piteşti cu Astra Giurgiu, liderul campionatului, în etapa a 2-a din play-off-ul Ligii 1. Golurile "roş-albaştrilor" au fost marcate de Marko Momčilović (12) și Nicușor Stanciu (60).
După această victorie, Steaua urcă pe locul trei al clasamentului, cu 26 de puncte, unul în plus faţă de Dinamo, şi la 3 puncte în urma Astrei. De partea cealaltă, Astra Giurgiu rămâne liderul clasamentului, cu 29 de puncte.