Ancheta în dosarul finanţatorului FC Steaua, Gigi Becali, a fost finalizată, miercuri acuzatul semnând actele privind urmărirea penală, întocmite de procurorii anticorupţie, care l-au învinuit de dare de mită, după ce a oferit 1,7 milioane de euro preşedintelui clubului Universitatea Cluj.
Gigi Becali a spus la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că a semnat procesul-verbal prin care se atestă că a luat la cunoştinţă materialul de urmărire penală în cazul "valiza" - fază procedurală premergătoare trimiterii în justiţie a rechizitoriului.
Becali a declarat că doreşte ca dosarul să fie trimis cât mai repede în instanţă, arătând că este foarte supărat, dar fără să spună din ce motiv.
Gigi Becali, însoţit de avocatul său, a stat în sediul DNA aproximativ o oră.
Avocatul lui Becali declara, înainte de întâlnirea cu procurorii, că acesta nu va studia materialul de urmărire penală, dar a venit la DNA pentru a îndeplini procedura legală.
Dosarul "valiza" este în faza procedurală a prezentării materialului de urmărire penală învinuiţilor, urmând apoi a fi întocmit rechizitoriul, potrivit unor surse judiciare.
Mediafax