Are nu mai puţin de 2.01 metri! Este cel mai înalt fotbalist care a îmbrăcat vreodată atât tricoul naţionalei Angliei cât şi pe cel al lui Liverpool, dar şi cel mai înalt jucător din Premier League. Cu toate acestea, Crouch a visat în urmă cu ceva timp că este… pitic. Un adevărat coşmar pentru "uriaşul" de pe Anfield Road!
"Acum vreo trei ani am visat că eram pitic. Mă plimbam în jurul unui bar şi nu puteam să văd nimic, dar nici cei de la bar nu mă vedeau pe mine. A fost un vis foarte ciudat", a declarat Peter Crouch pentru publicaţia FourFourTwo.
Vârful "cormoranilor" recunoaşte că psihologii ar avea un material de lucru extrem de interesant pe baza acestui vis şi mulţumeşte divinităţii pentru fiecare din cei 201 centimetri pe care îi are. "Se întâmpla acum trei ani, când se vorbea mult despre înălţimea mea. Cred că s-a declanşat ceva în mintea mea şi realitatea s-a schimbat în direcţia opusă în vis. Era o perspectivă total diferită, însă m-am trezit fericit pentru că sunt înalt. I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat", a mai ţinut să precizeze intenţaţionalul englez.
Ei bine, ce spun însă specialiştii?! Potrivit unui studiu, doctorul D.H. Vaugham susţine în cartea sa "Visele-Viaţa Noastră Nocturnă" că semnificaţie piticilor în vise este cea a prietenilor necredincioşi. Aşadar, atenţie Crouchy, la anul s-ar putea să nu te mai vedem pe Anfield!
Antena 3