Yaser Kasim (24 de ani), mijlocaş irakian la echipa de fotbal Swindon Town (liga a treia engleză) a povestit, pentru cotidianul britanic The Sun, experienţele trăite în Bagdad, oraş aflat pe atunci sub dictatura lui Saddam Hussein.
În 1998, Kasim, părinţii săi şi cei doi fraţi au reuşit să ajungă în Londra, graţie Programului de Refugiaţi al Naţiunilor Unite. "Tatăl meu a făcut un an de puşcărie, dar astăzi sunt mândru să joc în naţionala ţării mele", a afirmat Yaser Kasim, care a fugit întâi în Iordania, cu familia, după ce a dat mită unui vameş.
La vârsta de 11 ani, irakianul s-a aflat în probe la Fulham, apoi Tottenham Hotspur l-a transferat, iar Kasim a petrecut trei sezoane la formaţia de pe "White Hart Lane". Oficialii englezi i-au oferit un precontract, dar acesta a refuzat pe motiv că nu se poate acomoda cu condiţiile meteo din oraş. "Simţeam că nu este locul ideal pentru a fi fericit", le-a mărturisit Yaser Kasim jurnaliştilor englezi.
Înainte de Swindon, club la care a ajuns în 2013, a evoluat pentru Luton Town şi la Macclesfield. În ianuarie, Swansea a vrut să-l transfere în schimbul sumei de un milion de lire sterline, dar şi QPR s-a interesat serviciile sale.