VIDEO | Mogosanu despre meciul cu CSMS Iasi: Jucam cu rivala pentru locul din Europa
Antrenorul echipei CS Universitatea Craiova, Daniel Mogoșanu, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că următorul meci din campionat, contra CSMS Iași, de duminică, va fi unul "greu și special", moldovenii fiind rivalii pentru locul din cupele europene.
"Urmează o partidă mai specială, dat fiind că întâlnim echipa cu care ne vom bate pentru locul de Europa. Este un meci greu pe care trebuie să-l gestionăm bine, astfel încât să ne întoarcem cu punct sau puncte. Iașul formează o echipă puternică, dar care nu a mai câștigat de ceva timp pe propriul teren. Îl cunosc bine pe Nicolo Napoli, nu reprezintă niciun secret pentru mine. Victoria obținută contra Botoșaniului în ultimele secvențe ale jocului ne conferă un ascendent moral, dar a fost și un consum mare, mai ales că am jucat mai bine de o repriză în zece. În ciuda acestei deplasări lungi sunt convins că băieții vor fi apți fizic și psihic să obțină toate punctele. Avem în continuare probleme de lot, Vătăjelu și Mateiu sunt încă incerți, iar Izvoranu suspendat, dar va reveni Iliev. Voi găsi o soluție bună și astfel nu se vor simți absențele de pe flancul stâng al defensivei noastre", a spus Mogoșanu.
La rândul său, atacantul grupării din Bănie, Andrei Hergheligiu, a declarat că jucătorii nu trebuie să se teamă de echipa Iașului. "Până să ajungem în Europa mai avem mult de muncit, mai sunt zece jocuri. Trebuie să câștigăm cât mai multe puncte pentru a ne atinge obiectivul fixat în această parte a doua a sezonului. Nu trebuie să ne temem de nimeni de la Iași, ci să ne facem jocul nostru. Raportat la minutele jucate în meciul cu Botoșani, șase la număr, a fost cea mai productivă reușită a mea. Un gol care ne-a adus trei puncte. La cum am început actul secund am avut încredere că putem reveni și câștiga meciul. De fapt, le-am și spus băieților la încălzire că vom întoarce rezultatul. Acest gol îmi dă încredere și îmi doresc ca evoluțiile mele să crească de la un meci la altul. Sincer aș vrea să-i supăr pe ieșeni nu cu un gol, ci cu două", a spus Hergheligiu.
Universitatea Craiova a învins-o cu scorul de 2-1 pe Sepsi Sfântu Gheorghe, sâmbătă seara, acasă în Bănie, într-un meci din etapa a 20-a a...
CFR Cluj a devenit noul lider al Superligii României, după victoria obținută în Bănie împotriva Universității Craiova, cu scorul de 2-0, duminică seara, în cadrul etapei a 18-a.
...
Universitatea Craiova a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-1 (1-1), sâmbătă seara, acasă în Bănie, într-un meci din etapa a 16-a a Superligii...
Universitatea Craiova şi FCSB au terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), duminică seara, acasă, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii României, ultima a turului. Campioana a deschis scorul...
Universitatea Craiova a fost ţinută în şah pe teren propriu de ultima clasată, FC Botoşani, scor 0-0, duminică, în etapa a 13-a a Superligii României....
Universitatea Craiova a învins-o pe nou-promovata Unirea Slobozia cu scorul de 3-0 (2-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 11-a a Superligii...
Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu Rapid Bucureşti, scor 1-1, sâmbătă seara, acasă în Bănie, într-un meci din etapa a 8-a Superligii României.
"Alb-vișinii"...
Liderul Universitatea Craiova a surclasat-o pe nou-promovata Gloria Buzău cu scorul de 5-1, vineri seara, acasă în Bănie, într-un meci din etapa a 6-a a Superliga României. Denil Maldonado...
Universitatea Craiova a fost ţinută în şah de Petrolul Ploieşti, scor 0-0, duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 4-a a Superligii României....
Universitatea Craiova a fost eliminată din competiţia de fotbal Conference League de echipa slovenă NK Maribor, în ciuda victoriei cu scorul de 3-2 (0-0), joi seara, pe stadionul "Ion...
CFR Cluj a fost învinsă acasă în Gruia de Universitatea Craiova, cu scorul de 2-0, într-un meci din etapa a 3-a a Superligii României.
"Alb-albaștrii" s-au impus prin golurile...
Artur Patraș
Moldova
37 ani
Choi Soon-Ho
Coreea de Sud
63 ani
Christian Atsu
Ghana
33 ani
Codruț Cioranu
România
34 ani
Costel Ionilă
România
43 ani
David Elm
Suedia
42 ani
Emmanuel Frimpong
Anglia
33 ani
Franco Tancredi
Italia
70 ani
Gavin McCann
Anglia
47 ani
Horen Oganesyan
URSS (Armenia)
70 ani
Ion Jardan
Moldova
35 ani
Jan Åge Fjørtoft
Norvegia
58 ani
Jasmin Kurtić
Slovenia
36 ani
Jon Etxaniz
Spania
34 ani
Jorge Ruiz
Venezuela
36 ani
Juan Forlín
Argentina
37 ani
Kenneth Vermeer
Olanda
39 ani
Lazar Popović
Serbia
42 ani
Marcelo Méndez
Uruguay
44 ani
Mario Brlečić
Croaţia
36 ani
Muhammet Demir
Turcia
33 ani
Nelson Cuevas
Paraguay
45 ani
Rachid Azzouzi
Maroc
54 ani
Robert Gadocha
Polonia
79 ani
Sergiu Costea
România
42 ani
Simon Mazarache
România
32 ani
Simone Cavalli
Italia
46 ani
Stefan Šćepović
Serbia
35 ani
Tadas Labukas
Lituania
41 ani
Vasile Prisacă
România
46 ani
Victor Glăvan
România
57 ani
Victoraș Cataramă
România
36 ani
William Ayache
Franța
64 ani
Winfried Schäfer
Germania
75 ani
Zetti
Brazilia
60 ani