► Instanța a hotărât ca "omul de afaceri" Dan Adamescu să dea înapoi clubului Oțelul Galați toți banii de care a deposedat-o în perioada în care se presupunea că el trebuia să o ajute financiar. Această decizie va ajuta gruparea gălățeană să evite falimentul și să se gândească la revenirea în prim-planul fotbalului. Nu numai Adamescu trebuie să restituie banii isușiți ilegal, ci toată adunătura de reținuți ai DNA.
► Răspunzând sesizărilor venite de la mii de cetățeni revoltați, Parlamentul și Camera Deputaților, într-o ședință reunită, au hotărât să adopte o lege prin care toți cei care vor batjocori pe teritoriul țării valorile naționale românești, istoria, obiceiurile și pe români în general, prin orice mijloace inclusiv presiuni diplomatice sau de alt gen, să li se aplice amenzi dintre cele mai drastice. Sub nicio formă nu se va mai accepta denigrarea unor personaje istorice din diverse interese oricare ar fi acestea.
► În urma acestei hotărâri, institutul "Elie Wiesel" a anunțat printr-o depeșă că își va închide porțile, pentru că nu mai are obiectul activității. De asemenea, în aceeași telegramă de presă și-a exprimat scuze pentru multele jigniri aduse cetățenilor țării în care a funcționat pe banii ei publici.
► Lucrările la magistralele de metrou Drumul Taberei, Bucureștii Noi și Aeroportul "Henri Coandă" se vor desfășura de-acum înainte non-stop. Astfel primele două urmează a se da în folosință pe parcursul acestui an, așa cum era prevăzut, din respect pentru cetățenii celor două cartiere afectați de atâția ani de dărâmături, blocaje, devieri ale circulației etc. Iar a treia va fi gata înaintea turneului final al CE din 2020, așa cum s-a preconizat în caietul de sarcini trimis către UEFA.
► BOR și toți reprezentanții săi au fost obligați să plătească impozite ca fiecare cetățean al României, ba mai mult să o facă retroactiv de cinci ani. De asemenea s-a interzis ridicarea nejustificată a unor biserici în locurile unde nu se impune acest lucru.
► Dacă un cetățean constată că serviciile medicale pentru care plătește lunar sume mari nu corespund, poate refuza să mai plătească CAS până în momentul în care acestea vor fi conforme cu cerințele.
► În cazul în care o persoană are asigurare pe locuință după, nu mai este obligat să achite asigurarea obligatorie pe locuință care s-a dovedit că nu acoperă aproape nimic, introducerea ei fiind un abuz.
► Vor fi luate la verificat și alte taxe privind necesitatea și logica (în afară de a fi un bir mascat) impunerii lor de ani de zile populației.
► Toate tăierile ilegale de păduri se vor lăsa cu ani grei de pușcărie și deposedare de bunuri și alte drepturi, iar intreprinderilor din Austria li se va mai permite să exporte lemn din România doar atunci când guvernul de la Viena le va permite firmelor românești să folosească lemn din pădurile austriece. De altfel, în urma numeroaselor sesizări primite s-a început arestarea și confiscarea averilor a numeroși directori și alți șefi din Romsilva.
► Pentru faptul că nu și-a respectat termenii înțelegerii, făcând mult mai puține investiții decât era preconizat, mărind în schimb nejustificat prețul apei, Apa Nova a fost trimisă în Franța cu bilete doar aller fără retour. De același tratament vor avea parte și alte multinaționale care și-au bătut joc.
► Parlamentul și Camera Deputaților vor putea face economie în a cheltui pe calendare, pentru că la felul în care abordează problemele le este suficient ca fiecare zi să fie 1 aprilie.
Sunt multe-multe altele, dar lipsa unui spațiul editorial mă împiedică să le public...