Suporterii echipei Dinamo au realizat la derby-ul disputat, duminică seara, pe Arena Națională, o coregrafie specială, ironizându-și rivalii de la Steaua prin parafrazarea unui citat din romanul Micul Prinț al lui Antoine de Saint-Exupery.
Fanii alb-roșii au afișat la începutul meciului un banner uriaș pe care era inscripționat: "Oamenii mari nu pricep niciodată nimic și e obositor pentru ultrași să le dea întruna explicații". În același timp, pe jumătate din peluză au afișat fotografiile mai multor oameni din fotbal precum Gheorghe Hagi, Anghel Iordănescu, Marius Avram, Marius Șumudică, Ion Crăciunescu, dar și realizatori de emisiuni sportive, sub imaginile cărora era scris "Și eu sunt 12".
Prin aceste mesaje, suporterii dinamoviști le-au transmis rivalilor de la Steaua că sunt ajutați să câștige titlul de personalitățile enumerate. "Din păcate sportul nu poate fi curat cu Ťatâția 12ť coadă la palat", a fost un alt banner al galeriei oaspete care făcea trimitere la Palatul din Aleea Alexandru aflat în proprietatea finanțatorului stelist Gigi Becali.
Fanii dinamoviști au taxat și prezența pe banca de rezerve a directorului sportiv al clubului Steaua, Mihai Stoica, adresându-i injurii în repetate rânduri. De asemenea, fundașul stelist Gabriel Tamaș a fost apostrofat la ieșirea de pe teren, iar în momentul în care galeria dinamovistă a scandat "Bețivule", acesta a avut o ieșire nervoasă, fiind calmat de oficialii de pe banca de rezerve.
De partea cealaltă, suporterii steliști au avut o galerie mai puțin organizată, ei răspunzând rivalilor prin aruncarea de petarde și artificii în teren. De altfel, din cauza acestor obiecte pirotehnice meciul a fost întrerupt în minutul 22 de arbitrul Alexandru Tudor. După aproximativ două minute, timp în care căpitanul Fernando Varela le-a adresat fanilor steliști rugămintea să nu mai arunce cu obiecte, partida a fost reluată.
Echipele Steaua și Dinamo au încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), duminică seara, pe Arena Națională din Capitală, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii 1 de fotbal.