Dinu Gheorghe, fostul conducător al clubului de fotbal Dinamo, a anunțat că a preluat funcția de manager sportiv al FC Rapid, grupare care activează în momentul de față în Seria I a Ligii 2.
El a explicat că până la finalul actualului sezon va ocupa funcția de manager sportiv, iar din vară va intra în vigoare un contract ca președinte valabil doi ani. "Am primit oferta și poate e nevoie și de mine, în momentul ăsta, la Rapid. Am semnat, de la vară încă doi ani. Echipa trebuie să promoveze, după aceea vedem ce urmează. Până în vară o să ocup funcția de manager sportiv. O să stau pe bancă", a afirmat oficialul.
Dinu Gheorghe a afirmat că acționarul majoritar al clubului Rapid, Valerii Moraru, i-a promis că va scoate clubul din insolvență în 2017. "Domnul Moraru a promis că echipa va ieși din insolvență. Dacă acum nu se aprobă planul de reorganizare, în 2017 Rapid iese din insolvență. Situația actuală nu este gravă. Sunt datorii istorice, acolo mai sunt probleme. Sper ca după promovare să poată să scape de aceste datorii. Sper ca toată lumea să-și păstreze cuvântul și să reușim ce ne-am propus. Dan Alexa e antrenorul echipei, are obiectiv promovarea", a explicat el.
Noul manager sportiv a precizat că există riscul ca, în cazul promovării, formația Rapid să înceapă sezonul următor cu o sancțiune de trei puncte. "Nu le-am promis nimic jucătorilor. Sunt restanțe și la angajați, dar Rapid și-a respectat toate obligațiile până la 31 decembrie, ca să poată primi licența. Sunt probleme din sezonul trecut și dacă nu găsim înțelegere să se plătească banii după promovare, există riscul ca Rapid să înceapă campionatul viitor cu trei puncte mai puțin", a explicat oficialul rapidist.
Dinu Gheorghe a ocupat în mai multe rânduri funcții de conducere la FC Rapid, ultima oară între noiembrie 2014 și ianuarie 2015. Atunci a renunțat la postul de președinte din cauza unor neînțelegeri cu acționarul majoritar Valerii Moraru.
Fost conducător la FC Brașov și Astra Giurgiu, Dinu Gheorghe a activat între lunile aprilie și august 2015 în funcția de manager general al grupării FC Dinamo.