Cu şanse evident reduse să evite retrogradarea, după înfrângerea drastică suferită pe teren propriu cu FC Botoşani, petroliştii merg la Iaşi decişi să treacă peste toate problemele cu care se confruntă în această perioadă şi să facă facă un meci bun pe terenul uneia dintre pretendentele la un loc în Europa League. Partida de mâine va începe la ora 17:00.
Petrolul va da piept, mâine după-amiază, cu una dintre candidatele la un loc de Europa League, CSMS Iaşi având şansa de a merge în Europa chiar şi din play-out. "Vom întâlni o formaţie cu un obiectiv clar, acela de a obţine calificarea în Europa League. Iaşiul este o echipă bună, organizată, cu rezultate constante şi cu jucători cu experienţă. De asemenea, cu Nicolo Napoli am lucrat foarte bine la Craiova, este un antrenor foarte bun şi, totodată un om pe care îl respect şi îl apreciez pentru tot ceea ce face. În ceea ce ne priveşte, sigur, şansele noastre sunt mai mici după ultimul rezultat, înfrângerea cu FC Botoşani, dar este clar că ne vom lupta până la capăt. Este o situaţie destul de apăsătoare, dar încercăm să trecem peste toate problemele, să ne detaşăm un pic de ele, şi să arătăm bine, atât ca echipă, cât şi ca joc. În următoarele opt zile avem două jocuri importante, cel de mâine, de la Iaşi, şi cel de vinerea viitoare, acasă, cu CFR Cluj, trebuie să încercăm să luăm în continuare cât mai multe puncte şi vom vedea unde ne vom clasa la final", a spus antrenorul principal al "galben-albaştrilor", Ionel Gane.
La rândul său, mijlocaşul Dan Bucşă spune că, "după 0-4 cu Botoşaniul, am încercat să ne adunăm, să vorbim între noi şi să trecem peste problemele care ne apasă, atât personale cât şi cele din cadrul echipei, astfel încât să facem un meci bun la Iaşi. CSMS are o echipă bună, cu jucători valoroşi, dar sperăm să facem un joc bun şi să ieşim cu capul sus după cele 90 de minute".
Petroliştii pleacă, de astăzi, către Iaşi, după şedinţa de pregătire de dimineaţă, din lot nefăcând parte mijlocaşul Bogdan Gavrilă, cel care, din cauza unei probleme de natură medicală, o enterocolită, nu s-a pregătit în această săptămână. În rest, în lotul lui Jerry Gane nu există suspendaţi sau accidentaţi.