Fostul preşedinte executiv al FC Dinamo, Constantin Anghelache, prieten al lui Mircea Lucescu, a declarat că tehnicianul va pleca în mod sigur de la Şahtior Doneţk luna aceasta, când se va termina campionatul ucrainean.
"Mircea Lucescu avea discuţii cu domnul Ahmetov şi i-a spus că pleacă, irevocabil. Dar i-a spus: până atunci nu vom scoate o vorbă, până plec. Şi aşa au ţinut-o. În mai, acum când termină, pleacă. Sută la sută pleacă! Ştiu unde pleacă, dar nu e cazul să spun înaintea lui. Lumea e mare, ţara e lungă, vedem noi. Oferte are cât n-a avut niciodată", a spus Anghelache.
Constantin Anghelache a precizat că în mod sigur Lucescu nu va veni la naţionala României.
La sfârşitul lunii trecute, presa din Turcia a scris că Galatasaray îi va oferi lui Mircea Lucescu un angajament cu un salariu anual de 2,5 - 3 milioane de euro.
Mircea Lucescu a antrenat echipa Galatasaray în perioada 2000-2002 şi a câştigat cu aceasta Supercupa Europei în 2000 şi campionatul Turciei în 2002.
Tehnicianul român pregăteşte formaţia ucraineană Şahtior Doneţk din 2004.