Autorităţile au deschis dosar penal in rem în cazul morţii Patrick Ekeng, fotbalistului camerunez de la Dinamo. Fotbalistul
Patrick Ekeng, care a intrat, vineri seara, în stop cardio-respirator în timpul unui meci, a murit la Spitalul Floreasca, după ce medicii au încercat zeci de minute să îl resusciteze.
Ofiţerii Serviciului-Omoruri investighează condiţiile în care a murit fotbalistul, sâmbătă fiind chemate la audieri mai multe persoane.
Vor fi audiaţi medicul de pe ambulanţa privată, medicul, o femeie despre care suporterii au spus că mânca seminţe şi fuma în tribune, şoferul ambulanţei, staff-ul medical al echipei şi alţi reprezentanţii ai clubului.
Poliţiştii vor stabili de ce ambulanţa a intrat doar după trei minute pe teren pentru a începe manevrele de resuscitare. Martorii spun că ambulanţa nu ar fi fost dotată cu defibrilator.
Unii suporteri acuză însă medicii că nu au intervenit de urgenţă pe teren în momentul în care fotbalistul a căzut inconştient.
"Şoferul, când a ajuns pe teren cu ambulanţa, era fără medic. Doamna medic fuma o ţigară şi a ajuns pe lângă", a spus unul dintre suporteri.
Zeci de suporteri s-au strâns în faţa spitalului şi au pus, în semn de omagiu, fulare şi tricouri cu simbolurile clubului Dinamo.
Suporterii lui Dinamo s-au strâns în această noapte şi pe stadion, unde au amenajat un adevărat altar pe locul în care Ekeng s-a prăbuşit pe teren
Medicul echipei Dinamo, Liviu Bătineanu, a vorbit despre modul în care a reacţionat în momentul în care Patrick Ekeng s-a prăbuşit pe gazon. Acesta a precizat că a aplicat imediat măsurile de resuscitare disponibile: masaj cardiac şi eliberarea căilor respiratorii, dar nu a dorit să se pronunţe în privinţa vitezei de reacţie a ambulanţei prezentă la stadion (maşina a intrat după aproape 3 minute pe gazon) şi nu a vorbit nici despre dotările vehiculului.
Dr. Cristian Pandrea, de la Spitalul Floreasca, a declarat că manevrele de resuscitare au durat mai bine de o oră, însă pacientul nu a răspuns. În momentul de faţă, mai spune sursa citată, nu se cunoaşte cauza decesului.
"A fost adus la noi cu o ambulanţă fără manevre de resuscitare, din câte ştim. S-au iniţiat manevre de resuscitare care au durat aproximativ o oră şi 30 de minute. Aceste manevre au rămas din păcate fără rezultat. Pacientul a decedat", a declarat dr. Cristian Pandrea, de la Spitalul Floreasca.
Întrebat de ce nu s-au făcut manevrele de resuscitare pe terenul de fotbal, medicul Clubului Dinamo, Liviu Bătineanu, a declarat că "resuscitarea s-a făcut în ambulanţă".
În vârstă de 26 de ani, Patrick Ekeng a ajuns în această iarnă la Dinamo. Era căsătorit şi avea o fetiţă de doi ani.