Directorul sportiv al echipei Dinamo București, Ionel Dănciulescu, a declarat, vineri seara, după decesul lui
Patrick Ekeng, că întreaga suflare dinamovistă trece printr-un moment de coșmar.
"Din păcate, suntem blestemați. Îmi găsesc cu greu cuvintele, nu cred nici în acest moment că s-a întâmplat. E un coșmar pentru mine și pentru întreaga echipă, pentru întreaga suflare dinamovistă", a declarat Dănciulescu la Spitalul de Urgență Floreasca, la câteva minute după pronunțarea decesului.
Fostul fotbalist a dezmințit orice posibilă problemă medicală pe care ar fi avut-o Ekeng:
"Fiecare sportiv merge la Centrul de Medicină Sportivă, ia un aviz pe 6 luni sau pe cât se dă, iar lucrurile au fost în regulă".
Dănciulescu a precizat că s-a luat legătura cu soția fotbalistului camerunez și aceasta va sosi sâmbătă în România:
"Soția lui este în Franța, s-a reușit să se ia legătura cu ea, o sa ajungă probabil mâine".
"Până la ora 01:30 nu poate fi mutat, nu poate fi văzut de nimeni, așa sunt procedurile, iar apoi va fi mutat la IML, se va face necropsia și vom ști mai multe", a menționat Dănciulescu.
Oficialul dinamovist a afirmat că nu se gândește la finala Cupei României, programată marți, contra formației CFR Cluj, pe Arena Națională:
"Acum nu mă interesează absolut nimic. Să decidă ce vor ei (FRF)
. În starea care sunt și cum sunt băieții și noi toți chiar nu mai contează (finala Cupei)
".
Fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng a murit vineri seară după ce s-a prăbușit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo și FC Viitorul (3-3).
Dinamo a jucat din minutul 70 în zece oameni, deoarece mijlocașul camerunez Patrick Ekeng s-a prăbușit pe gazon și și-a pierdut cunoștința, fără un contact cu un adversar în prealabil. După intervenția staff-ului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanță, Ekeng primind îngrijiri pe gazon, iar apoi fiind transportat la spital. Ekeng fusese introdus pe gazon doar șapte minute mai devreme (min. 63).
Ekeng venise în ianuarie la Dinamo și avea 10 partide jucate în campionat înaintea meciului de vineri seara.
În urmă cu 16 ani, Cătălin Hâldan, căpitanul lui Dinamo, deceda pe teren la vârsta de 24 de ani, în timpul unui meci amical desfășurat la Oltenița.