Mirel Rădoi a declarat, luni seara, că împreună cu foștii săi colegi și prieteni încearcă să strângă fonduri pentru Mihai Neșu, fostul jucător rămas imobilizat într-un scaun cu rotile după accidentarea la coloană suferită în mai 2011, deoarece acesta se confruntă cu probleme financiare.
Rădoi, care a participat la evenimentul "Uniți pentru Mihai Neșu" de la Sala Polivalentă, a afirmat că tratamentul pe trei luni al fostului său coleg de la Steaua costă aproximativ 45.000 de euro. "Sunt mândru că am fost invitat la acest meci caritabil pentru Mihăiță Neșu și că sunt alături de acești fotbaliști care au realizat în 1986 ceva ce nimeni nu cred că va mai realiza în istoria fotbalului românesc. Noi și prietenii noștri încercăm să strângem aceste fonduri de care Mihai are nevoie pentru a merge în Statele Unite și a face tratament. Știm de problemele financiare pe care le are, dar el nici acum nu a dorit să îl ajutăm. Numai tratamentul pe 3 luni în Statele Unite costă 45.000 de euro, vă dați seama", a spus Rădoi.
Fostul fotbalist a menționat că a avut emoții foarte mari înaintea meciului caritabil dintre Steaua 2006 și Steaua 1986. "Am avut emoții foarte mari, cred că mai mari decât Mihăiță Neșu. Când am stat lângă el pe teren înaintea meciului am simțit că mi se înmoaie picioarele, nu am mai avut asemenea emoții niciodată. Mă bucur că au venit acești suporteri care îi dau forță să continue munca pentru recuperare", a adăugat Mirel Rădoi.
George Ogăraru, cel care a organizat evenimentul de la Sala Polivalentă, a declarat că este posibil ca anul viitor meciul caritabil să se dispute pe o arenă mai mare. "A fost o surpriză extraordinară să văd atâția oameni azi la Sala Polivalentă. Acest eveniment îl vom repeta în fiecare an și cred că îl putem face pe o arenă mai mare pentru a putea să vină mai mulți suporteri. Mihai a fost emoționat. Sentimentele pe care le-a trăit azi îi vor da aripi și sper să îl ajute foarte mult în lupta pe care o are cu viața și cu recuperarea", a spus Ogăraru.
Fundașul Dorin Goian a afirmat că toți foștii colegi îi sunt alături lui Mihai Neșu. "Mulțumesc suporterilor care au venit azi alături de Mihai Neșu. Bucuria a fost mare pentru mine pentru că am putut să îi revăd pe foștii mei colegi. Când a intrat Mihai în vestiar s-a făcut liniște. Mihai știe că suntem alături de el și că îl susținem. Trebuie să îi consolidăm forța, să poată merge mai departe", a afirmat el.
Goian, care și-a încheiat contractul cu formația greacă Asteras Tripoli, a menționat că în țară va evolua numai pentru Steaua. "Mi-a fost dor de această siglă, pentru că la Steaua am trăit cele mai mari performanțe sportive. Momentele unice rămân pentru totdeauna. Eu mi-am terminat contractul cu grecii (Asteras Tripoli), dar acasă nu mă văd jucând în altă parte decât la Steaua", a precizat el.
Fotbalistul Bănel Nicoliță își dorește ca fostul său coleg Mihai Neșu să poată mearge din nou într-o zi. "Ne bucurăm că au venit atâția oameni să fie alături de Mihai Neșu. Sunt sigur că el cu ajutorul nostru, cu ajutorul lui Dumnezeu, va trece peste toate și va merge într-o bună zi. Asta e dorința noastră, a tuturor", a spus Nicoliță.
Nicolae Dică s-a arătat bucuros că și-a putut petrece ziua de naștere alături de foștii colegi. "Este un lucru frumos pentru mine să fiu alături de colegi de ziua mea, când împlinesc 36 de ani. Cu ei am obținut performanțe, practic cu ei am stat mai mult decât cu familia. Mihai Neșu este pozitiv, el trebuie să creadă în continuare că se va face bine. Suntem și vom fi mereu alături de el", a menționat el.
Fostul căpitan al Stelei din 1986, Tudorel Stoica, a declarat că Mihai Neșu merită aprecierile și suportul tuturor. "Sperăm să se fi strâns o sumă importantă în urma acestui meci, iar dacă nu, suntem dispuși să mai jucăm o dată pentru a-l ajuta pe Mihai Neșu. Prin tot ceea ce face, Mihai este un campion și merită toate aprecierile și suportul nostru", a precizat Stoica.
Echipa de fotbal a Stelei, care în anul 2006 juca în semifinalele Cupei UEFA, a învins, luni seara, la Sala Polivalentă din Capitală, formația roș-albastră câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni din 1986 cu scorul de 14-12, într-un meci caritabil organizat pentru strângerea de fonduri pentru Mihai Neșu, fostul fotbalist rămas imobilizat într-un scaun cu rotile după accidentarea la coloană suferită în mai 2011.