Antrenorul Dan Alexa s-a tăiat la mână, după ce a spart un geam de la vestiar la pauza meciului Dunărea Călăraşi - Rapid, tehnicianul fiind dus la spital.
Dan Alexa nu a mai revenit pe bancă în partea secundă, pentru a-şi conduce echipa.
"Alexa a fost operat, se mai întâmplă şi asemenea accidente. El trăieşte pentru Rapid şi pentru alţi jucători. Nu este în regulă ce a făcut. A şi alunecat, era şi foarte nervos, să sperăm că va fi bine", a declarat Dinu Gheorghe.
Echipa Rapid a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-0, de formaţia Dunărea Călăraşi, într-un meci contând pentru etapa a 6-a a Seriei I din play-off-ul Ligii a doua.