Brazilianul Luiz Felipe Scolari, antrenorul echipei engleze de fotbal Chelsea Londra, a declarat că nu va demisiona din funcţie dacă va pierde meciul de marţi seara, din Liga Campionilor, cu CFR Cluj.
"E un joc obişnuit, însă important pentru calificarea noastră în şaisprezecimile Ligii Campionilor. Dacă vom câştiga mergem mai departe, dar principalul lucru este să ne calificăm. Dacă pierdem cu CFR e posibil să nu ne calificăm. Nu mă voi simţi deloc bine dacă vom fi eliminaţi, dar asta e viaţa, ăsta e fotbalul. Cine mă cunoaşte, ştie că nu am spus că voi demisiona în cazul unui eşec cu CFR Cluj", a declarat Scolari.
Antrenorul londonezilor a precizat că nu lucrează sub presiune. "Presiune era când am fost selecţioner al Braziliei, care are peste 108 de milioane de locuitori şi toţi sunt selecţioneri. Încordarea pe care o arăt la conferinţele de presă vine din faptul că nu reuşesc să mă exprim foarte bine în engleză. Gândesc în portugheză şi îmi vine dificil să îmi găsesc cuvintele în engleză", a explicat Scolari.
Scolari, campion mondial în 2002 cu Brazilia, a spus că doreşte să menajeze jucătorii accidentaţi. "Vreau să folosească jucătorii din lot, toţi vor să evolueze, dar după 60 de meciuri survin accidentări uşoare, care se pot transforma în lucruri mai grave", a afirmat Scolari, subliniind că nu doreşte să forţeze jucătorii să evolueze accidentaţi.
"Pe vremea când eram jucător, din dorinţa de a ajuta antrenorul, am jucat accidentat, iar acum resimt acele accidentări. Nu doresc să se întâmple asemenea lucruri jucătorilor mei", a adăugat antrenorul brazilian.
Scolari l-a lăudat şi pe Cristiano Ronaldo, recentul câştigător al Balonului de Aur. "Este unul dintre cei mai buni fotbalişti din lume, dar şi un om extraordinar. Am lucrat cu el cinci ani, cât am fost antrenor al Portugaliei. Îi doresc numai bine, pentru că m-a ajutat atunci când aveam nevoie, a ajutat naţionala Portugaliei. Am fost foarte bucuros când a câştigat Balonul de Aur", a spus Scolari.
Partida dintre Chelsea Londra şi CFR Cluj, din etapa a şasea (ultima) a Ligii Campionilor, Grupa A, va fi arbitrată de o brigadă suedeză, cu Peter Fröjdfeldt la centru. Marţi seara, de la ora 21:45, pe stadionul "Stamford Bridge", Peter Fröjdfeldt va fi ajutat de arbitrii asistenţi Henrik Andrén şi Magnus Sjöblom, în timp ce arbitru de rezervă a fost desemnat Martin Ingvarsson. Delegat UEFA va fi slovacul Frantisek Laurinec, iar observator UEFA pentru arbitri danezul Joern West Larsen. În tur, la Cluj, CFR şi Chelsea au terminat nedecis, 0-0.