Petrolul Ploieşti va susţine, mâine, un joc crucial pe terenul lui FC Voluntari, într-o veritabilă finală a ceea ce înseamnă menţinerea speranţelor pentru evitarea retrogradării. "Lupii galbeni" au doar varianta victoriei, în partida ce se va disputa de la ora 17:00, pe stadionul "Anghel Iordănescu" din Voluntari.
"Meciul de mâine este unul de totul sau nimic! Voluntariul n-a mai câştigat în ultima vreme, vine după şase înfrângeri consecutive, iar noi trebuie să profităm de asta. Avem două victorii la rând, suntem într-un moment foarte bun, echipa are încredere, are un moral bun şi, evident, ne propunem să nu ieşim definitiv din zona aceasta de a mai spera că ne putem salva. Mai sunt trei etape de disputant, iar opţiunea noastră este una singură, aceea de a cîştiga, pentru că un egal nu ne-ar ajuta cu nimic. Mâine trebuie să facem un joc bun şi să fim concentraţi la maxim pentru a obţine cele trei puncte", a prefaţat, antrenorul Ionel Gane, întâlnirea de mâine după-amiază.
"Singurul meu regret este acela că depindem şi de alţii. Aş fi vrut să depindem doar de noi, însă va trebui să aşteptăm şi să vedem şi ce fac contracandidatele noastre. Dar, toate calculele nu-şi vor avea rostul decât dacă vom reuşi să câştigăm meciul de mâine. Cu siguranţă, presiunea va fi mai mare pentru cei de la Voluntari, pentru că noi suntem echipa care revenim şi încercăm să ne salvăm, în vreme ce ei au avut o cu totul altă postură până cu ceva timp în urmă", a adăugat Gane.
Tehnicianul "galben-albaştrilor" a vorbit şi despre problemele cu care echipa pe care o pregăteşte s-a confruntat în ultima perioadă. "Sunt, după cum se ştie, probleme, dar băieţii s-au implicat tot timpul 100%, atât la jocuri, cât şi la antrenamente. Săptămâna aceasta, după meciul cu Timişoara, au avut o zi liberă şi s-au întâlnit cu cei de la AFAN şi cu oamenii din conducerea clubului şi s-a mai rezolvat câte ceva. Nu foarte mult, dar, cât de cât, s-au făcut eforturi şi s-a mai primit ceva, existând, totodată, speranţa ca săptămâna viitoare să se mai primească o parte din bani. Iar cea mai mare speranţă a noastră este aceea de a rămâne în primul eşalon, şi, atunci, cu siguranţă, se vor plăti toate restanţele. Vreau să se înţeleagă foarte bine că gândurile noastre se îndreaptă doar către meciul de mâine, concentrarea noastră este de 100% pentru a face tot posibilul ca acest vis, al salvării de la retrogradării, să devină realitate", a afirmat Ionel Gane, cel care a avut un mesaj de preţuire şi pentru fanii "găzarilor". "Noi am avut un sprijin fantastic în suporteri, au fost alături de noi tot timpul, şi la meciurile de acasă, şi la cele din deplasare. Ţin să le mulţumesc în numele băieţilor şi, în acelaşi timp, să le adresez şi rugămintea de a veni în număr cât mai mare la Voluntari, dar şi la celelalte meciuri ce ne-au mai rămas de disputat. Energia pe care ei ne-o transmit contează foarte mult pentru ceea ce simt băieţii pe teren", a spus antrenorul Petrolului.
Jocul de mâîne a fost prefaţat şi de "căpitanul" petroliştilor, portarul Alberto Cobrea. "De când am preluat banderola nu cred că a existat zi, săptămână, în care cineva să nu mă întrebe dacă mai sper până la final. Am spus-o cu toată sinceritatea şi cu toată convingerea că da, sper până la capăt, şi asta am făcut-o bazându-mă pe valoarea individuală a fiecărui jucător şi pe caracterul pe care îl are fiecare în parte. Mă bucur nespus că am ajuns ca, în ultimele zece zile ale acestui sezon, să sperăm, cu toate că nimeni nu ne mai dădea vreo şansă. Avem mare noroc că Mister a acceptat această provocare, pentru că a demonstrat că are un caracter puternic, ne-a arătat că putem şi că trebuie să ne luptăm până la capăt. Personal, sunt ca un boxer care, timp de 11 runde, a încasat lovituri din toate direcţiile, dar acum, în cea de-a 12-a rundă, simt că aş putea schimba absolut tot ceea ce s-a întâmplat până acum", a spus Alberto Cobrea. "Legat de meciul de mâine, totul depinde doar de noi. Trebuie să intrăm liniştiţi pe teren, din punctul meu de vedere presiunea este zero. Dacă am ajuns în momentul acesta, să sperăm până la ultima etapă, este doar datorită nouă. Trebuie să intrăm pe teren, să ne facem treaba, aşa cum s-a întâmplat până acum", a adăugat "căpitanul" ploieştenilor.
După antrenamentul din această dimineaţă, petroliştii au intrat în cantonament, iar pentru jocul de mâine nu vor putea conta pe Daniel Stana, accidentat, şi pe George Mareş, acesta fiind suspendat după ce, în jocul din etapa precedentă, a văzut cel de-al patrulea cartonaş galben din play-out.