Transferul căpitanului FC Botoşani, Michael Ngadeu la Slavia Praga este o chestiune de ore.
Oficialii FC Botoşani au recunoscut că au ajuns la un acord cu Slavia Praga, însă susţin că deocamdată acordul nu s-a parafat. "Ne-am înţeles cu cei de la Slavia Praga în privinţa sumei de transfer. Şi jucătorul s-a înţeles în privinţa contractului. Încă nu am semnat actele. Urmează să facă vizita medicală şi ulterior vom semna actele. Nu ai cum să nu fii mulţumit. Deja sună mult mai bine decât plecarea lui Martinus. În plus dă o notă de seriozitate. Decenţa cu care am trata fotbalul până acum creează uşor premisele unui club sănătos", a declarat Valeriu Iftime, finanţatorul FC Botoşani.
Slavia oferă în schimbul căpitanului 500.000 de euro, un contract de 10.000 de euro lunar lui Ngadeu, acesta urmând a primi şi o sumă frumuşică la semnătură, iar reprezentanţii grupării locale obţinând, pe ultima sută de metri, şi un procent de 20% în cazul unui viitor transfer. "Am insistat mult să avem un procent dintr-un eventual. Sincer nu ne-am fi împăcat cu Slavia dacă el nu ar fi fost mulţumit. A negociat şi el mult şi mă bucur că e şi el mulţumit. Slavia e un pas foarte important în cariera lui. Eu pe Ngadeu îl văd departe. Eu cred că el nu a vrut niciodată să meargă la Steaua. Discuţiile din România, instabilitatea financiară creează o frică în rândul jucătorilor străini", a afirmat Iftime.
Chiar dacă este ca şi transferat la Slavia Praga, Ngadeu va rămâne la FC Botoşani şi pentru ultimele două meciuri din acest sezon şi abia apoi va pleca sub comanda lui Dušan Uhrin jr. "Ngadeu nu va pleca înainte de finalul sezonului. Avem nevoie de el în meciurile cu Iaşi şi CFR Cluj. Vrem să terminăm pe un loc cât mai bun acest sezon după care va putea pleca", a declarat Cornel Şfaiţer, preşedinte FC Botoşani.
Ngadeu a venit la Botoşani în urmă cu doi ani de la FC Nürnberg II. Atunci, el era cotat la 100.000 de euro, pentru ca în prezent, Transfermarkt să-l evalueze la 550.000 de euro.
Monitorul de Botoşani