Atletico Madrid și Real Madrid se vor întâlni, astăzi, de la ora 21.45 (Pro TV si Dolce Sport), pe Stadio ”San Siro” din Milano în finala Ligii Campionilor.
În urmă cu doi ani, cele două echipe s-au întâlnit în ultimul act, la Lisabona, într-una din finalele rămase în istoria acestei competiții. câștig de cauză având Real, după prelungiri, cu scorul de 4-1. La finalul timpului regulamentar, scorul a fost 1-1, cu un gol înscris de Real în prelungirile timpului regulamentar.
Aceasta este a 6-a finală jucată între echipe din aceeași țară. Dintre acestea, Real a jucat 2, una amintită mai sus și alta cu Valencia, în anul 2000, adjudecată de madrileni cu 3-0.
Real și Atletico se întâlnesc pentru a 4-a oară într-un meci de Liga Campionilor. Prima confruntare a fost în semifinalele ediției 1958/1959, când Real s-a impus în tur cu scorul de 2-1, iar Atletico a câștigat manșa a doua cu 1-0. Partida s-a rejucat peste câteva zile, iar Real s-a impus cu 1-0.
În campionatul Spaniei, Cupa Spaniei și Supercupa Spaniei, cele două formații s-au confruntat în 202 meciuri. Real are 102 victorii, Atletico 49 iar 51 de meciuri s-au terminat la egalitate.
Zidane, câștigător al Ligii Campionilor în 2002, ar putea deveni al șaptelea om câștigător al trofeului și ca jucător și ca antrenor. Ceilalți au fost Miguel Muñoz Real Madrid 1956, 1957; Real Madrid 1960, 1966); Giovanni Trapattoni (Milan 1963, 1969; Juventus 1985); Johan Cruyff (AFC Ajax 1971, 1972; Barcellona 1992); Carlo Ancelotti (Milan 1989, 1990; Milan 2003, 2007, Real Madrid 2014); Frank Rijkaard (Milan 1989, 1990, Ajax 1995; Barcellona 2006); Josep Guardiola (Barcellona 1992; Barcelona 2009, 2011).
Atletico are un bilanț bun, de 7 victorii și doar 3 eșecuri în 13 meciuri europene jucate cu echipe spaniole. Aici intră și victoria cu scorul general de 3-2 din confruntarea cu Barcelona, din acest sezon, din semifinale.
Cât privește loturile celor două echipe, trebuie spus că nici Real nici Atletico nu au jucători indisponibili sau suspendați pentru finala de azi.
Echipele probabile:
Real Madrid (4-3-3): Navas; Carvajal, Pepe, Ramos, Marcelo; Kroos, Casemiro, Modric; Bale, Benzema, Ronaldo.
Atletico Madrid (4-2-3-1): Oblak; Juanfran, Godin, Gimenez, Filipe Luis; Augusto, Gabi; Saul, Griezmann, Koke; Torres.
RomanianSoccer