|
George Ogararu: LC este o palarie mare, dar depinde cum o porti ca sa nu-ti cada
Fundaşul dreapta al echipei Steaua, George Ogăraru, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că Liga Campionilor este o "pălărie mare", dar depinde doar de modul în care o porţi ca aceasta să nu cadă de pe cap.
" Liga Campionilor este o pălărie mare, dar depinde cum o porţi. Dacă o porţi cu grijă, nu îţi va cădea de pe cap. Pentru noi Liga Campionilor a fost o competiţie dificilă şi nu am reuşit să trecem de grupe. Sperăm să câştigăm campionatul ca să ne calificăm direct în faza grupelor şi să avem o siguranţă financiară ca să facem investiţii. A fost un meci la Firenze unde ne-am luptat de la egal la egal şi a mai fost o repriză cu Olympique Lyon, pe care am dominat-o, dar e prea puţin", a spus Ogăraru.
George Ogăraru nu crede că va putea evolua pe toată durata partidei cu Fiorentina, din ultima etapă a grupei F a Ligii Campionilor. " E greu să duc 90 de minute, pentru că vin după două săptămâni în care nu am alergat. Abia la începutul săptămânii am revenit şi am încercat să-mi adaptez antrenamentele la jocul echipei", a completat Ogăraru.
Fundaşul stelist speră ca scandările suporterilor să încurajeze echipa, iar acestea să nu-l vizeze pe patronul Gigi Becali sau pe atacantul român al Fiorentinei, Adrian Mutu. " Avem un jucător suspendat foarte important şi avem nevoie de suportul publicului, iar mâine să lase răfuielile personale la adresa patronului şi a lui Adrian Mutu şi să ne susţină ca să ne calificăm în Cupa UEFA. Cu siguranţă că există ostilităţi, dar depinde la ce nivel. Mutu va fi huiduit pentru că e cel mai bun de la Fiorentina. Într-un fel şi el a provocat acest scandal. Sperăm să aibă o surpriză şi la cum va fi primit de spectatori, dar şi la rezultatul partidei", a subliniat Ogăraru.
Mediafax
Taguri:
Liga Campionilor
Steaua Bucuresti
AC Fiorentina
George Ogararu
Olympique Lyon
Adrian Mutu
» Clasament Liga 1
» Steaua - istoric rezultate
» Transferuri Liga 1
Comenteaza
Ultimele stiri - Fotbal Club FCSB
Fotbal Club FCSB a a terminat la egalitate, scor 0-0, cu TSG 1899 Hoffenheim, în deplasare, în etapa a 6-a din faza Europa League. După această nouă remiză albă, "roș-albaștrii"...
Fotbal Club FCSB a obținut un punct foarte important în Europa League, remizând 0-0 cu TSG 1899 Hoffenheim pe terenul adversar. Meciul, disputat joi seara pe "PreZero...
Fotbal Club FCSB e noul lider al Superligii României, după ce a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-1, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală,...
Fostul mare portar român Helmut Duckadam, cunoscut drept "Eroul de la Sevilla", a decedat la vârsta de 65 de ani, a anunţat fostul fotbalist Marcel Puşcaş,...
Campioana României Fotbal Club FCSB a încheiat la egalitate joi seara, pe Arena Naţională, scor 0-0, cu Olympiakos Pireu, în Europa League. Iată declarațiile...
FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a cincea a competiţiei de fotbal Europa...
Fotbal Club FCSB a obținut o victorie clară în fața celor de la Unirea Slobozia, impunându-se cu scorul de 3-0 pe Arena Națională din Capitală. Meciul, care a făcut parte...
Fotbal Club FCSB a câștigat cu scorul de 2-0 meciul cu FC Midtjylland, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a patra a din Europa League....
Fotbal Club FCSBşi Rapid Bucureşti au terminat la egalitate, 0-0, duminică seara, pe Arena Naţională din Capitală, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii României. La acest derby, care...
FCSB a fost învinsă fără drept de apel de Glasgow Rangers, cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe stadionul "Ibrox Park" din Glasgow, în etapa a 3-a din...
Fotbal Club FCSB a învins-o cu scorul de 3-2 pe Gloria Buzău, duminică seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 12-a a Superligii României.
...
|
|
|
S-au nascut azi
Agustin Delgado
Ecuador
50 ani
Anthony Wolfe
Trinidad Tobago
41 ani
Balázs Dzsudzsák
Ungaria
38 ani
Cătălin Tofan
România
55 ani
Ciprian Toporan
România
46 ani
Cristian Poiană
România
36 ani
Dan Roman
România
39 ani
Dumitru Hotoboc
România
46 ani
Filip Popescu
România
47 ani
FK UFA
Rusia
14 ani
Gabriel Apetrei
România
43 ani
Gabriel Popescu
România
51 ani
Gheorghe Stoianov
România
46 ani
Jaap van Duijn
Olanda
34 ani
Jaime Ordiales
Mexic
61 ani
Kenny Miller
Scoția
45 ani
Koikili
Spania
44 ani
Mario Santana
Argentina
43 ani
Mohammed Sarr
Senegal
41 ani
Serginho Chulapa
Brazilia
71 ani
Silviu Păuna
România
37 ani
Valentin Apostol
România
40 ani
Vasilică Mihovici
România
44 ani
|
|
|