FC Botoşani a renunţat la serviciile atacantului Dan Roman, fotbalist venit în vara anului trecut de la Gaz Metan Mediaş.
Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani a declarat că despărţirea de atacantul clujean s-a produs ca urmare a faptului că acesta nu a reuşit să se adapteze la Botoşani şi a fost una de comun acord. Astfel gruparea locală i-a reziliat contractul fotbalistului care, a putut negocia din postura de jucător liber, aşa cum a fost şi când a ajuns în judeţ.
"Îi urez succes şi să reuşească să facă carieră în altă parte. Se întâmplă în viaţa fotbaliştilor să nu reuşească să se adapteze. El este un jucător bun, dar la noi nu s-a adaptat. Aşa e mai bine pentru toată lumea", a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.
În această ediţie a Ligii 1, Dan Roman şi-a trecut în cont doar 4 goluri, 3 dintre acestea fiind marcate în sezonul regular şi doar unul în play-out.
La câteva ore după ce s-a despărţit de FC Botoşani, acesta a semnat un contract pe doi ani cu CSMS Iaşi, având misiunea de a-l înlocui pe golgeterul stagiunii trecute, Bojan Golubović.
"Am ajuns la un acord cu Dan Roman, jucătorul a semnat deja un contract pe doi ani. Este un atacant valoros, care cu siguranţă ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele", a declarat Florin Prunea, preşedintele CSMS Iaşi.
Ca urmare a transferului, Dan Roman va juca pentru al doilea an consecutiv în Liga Europa, competiţie în care CSM Iaşi s-a calificat după ce a terminat play-out-ul pe primul loc.