Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a decis că meciul dintre CSMS Iași și Hajduk Split, din turul al doilea preliminar al Europa League, se poate disputa în Copou dacă, în termen de 12 zile, vor fi montate scaune noi la stadionul "Emil Alexandrescu", potrivit site-ului grupării moldovene.
Președintele clubului, Florin Prunea, asigură suporterii ieșeni că se va face tot posibilul astfel încât meciul să se dispute la Iași, precizează sursa amintită.
UEFA a trimis sâmbătă o înștiințare prin care aducea la cunoștință anumite aspecte ce trebuie îmbunătățite la stadionul din Copou pentru a putea găzdui meciul cu Hajduk Split. După mai multe discuții, UEFA a decis că meciul din turul al doilea preliminar se poate disputa în Copou dacă, în termen de 12 zile, vor fi montate scaune noi.
S-au început deja demersurile pentru a schimba scaunele astfel încât Iașul să poată găzdui primul meci european din istorie.
CSMS Iași va juca partida tur pe teren propriu, în data de 14 iulie, iar returul la Split, pe 21 iulie.