Echipa CFR Cluj a învins, duminică, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia ucraineană Vorskla Poltava, în cel de-al doilea meci amical din cadrul stagiului de pregătire din Slovenia. Elevii lui Vasile Miriuţă au controlat jocul împotriva coşmarului dinamoviştilor din 2011 în cupele europene, Alexandru Păun, cu un gol spectaculos din foarfecă şi Ionuţ Larie aducând victoria pentru ardeleni. De menţionat că e a doua partidă pe care CFR-ul o termină fără să primească gol în acest cantonament, unul în care "feroviarii" mai au programate alte două partide, cu Dinamo Moscova şi Zorya Luhansk. Pe de altă parte, atacantul clujenilor, Bruno Guima, cel care a marcat în primul meci din Slovenia, jucat după o pauză de aproape un an, a fost răsplătit cu prelungirea contractului de către oficialii clubului. Guima a semnat pe încă un an cu CFR, Vasile Miriuţă sperând că portughezul va fi surpriza plăcută din lotul echipei sale în următorul sezon. Bruno Guima s-a accidentat grav în august 2015 şi nu a mai jucat deloc până la amicalul cu Rudar Velenje, din urmă cu patru zile.
CFR Cluj: Mincă - Camora, Larie, Mureșan, Peteleu - Petrucci, Juan Ruiz - Păun, Negruț, Jakoliš - Bud.
Au mai intrat: Vâtcă - Tânc, Nouvier, Veres, Filipe Nascimento, Neag, Horj.