|
Marcel Popescu: Este un inceput greu pentru noi
Jucătorii și oficialii formației CS Universitatea Craiova s-au arătat încrezători în privința noului sezon al Ligii 1, considerând că programul competițional stabilit ieri nici nu-i avantajază, dar nici nu-i dezavantajază.
"Nu se poate spune că programul este greu sau ușor, pentru că oricum vom înfrunta toți adversarii și nu trebuie să îl desconsiderăm pe nici unul. Din punctul meu de vedere este bine că începem cu o deplasare scurtă, de 100 km. Din fericire, în prima parte a campionatului, până la pauza din data de 27 august, am evitat deplasările lungi, gen Botoșani, Iași ori Cluj, sau Constanța, unde ar fi fost greu de găsit cazare în această perioadă. Cu Steaua și Dinamo vom juca în octombrie, când echipa va avea o altă turație, și foarte important pentru mine este că în retur derbiurile cu Bucureștiul se vor disputa în februarie, când avem drept la transferuri și un stadion nou", a comentat managerul general al CS Universitatea Craiova, Marcel Popescu.
"Este un început greu pentru noi. Acum mă felicit că am avut adversari atât de puternici în turneul din Austria, ne-au ajutat să creștem în valoare. Întâlnim Pandurii și Astra, campioana en-titre, în primele trei etape. Trebuie să ridicăm nivelul pregătirii, astfel încât să ajungem în vârf de formă cât mai repede. Ar fi fost probabil mai bine dacă am fi întâlnit în primele etape adversari mai facili, astfel încât să putem crește de la meci la meci. Nu mă voi baza pe noroc în această campanie, ci pe munca noastră", a declarat antrenorul "alb-albaștrilor", Gigi Mulțescu.
"Întâlnim în primele trei etape două formații care au încheiat sezonul precedent pe podium, Pandurii și Astra, campioana României. Din punctul acesta de vedere nu pare o tragere la sorți cu noroc, dar, oricum, tot va trebui să înfruntăm toate echipele. Ne-am pregătit bine în această vară și de aceea consider că avem forța să începem cu dreptul în noul campionat", a punctat noul căpitan al craiovenilor, Bogdan Vătăjelu.
Sursa:
Gazeta de Sud
Taguri:
CS Universitatea Craiova
Marcel Popescu
Liga 1
Bogdan Vatajelu
Gigi Multescu
Comenteaza
Ultimele stiri - Universitatea Craiova
Universitatea Craiova a învins-o cu scorul de 2-1 pe Sepsi Sfântu Gheorghe, sâmbătă seara, acasă în Bănie, într-un meci din etapa a 20-a a...
CFR Cluj a devenit noul lider al Superligii României, după victoria obținută în Bănie împotriva Universității Craiova, cu scorul de 2-0, duminică seara, în cadrul etapei a 18-a.
...
Universitatea Craiova a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 3-1 (1-1), sâmbătă seara, acasă în Bănie, într-un meci din etapa a 16-a a Superligii...
Universitatea Craiova şi FCSB au terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), duminică seara, acasă, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii României, ultima a turului. Campioana a deschis scorul...
Universitatea Craiova a fost ţinută în şah pe teren propriu de ultima clasată, FC Botoşani, scor 0-0, duminică, în etapa a 13-a a Superligii României....
Universitatea Craiova a învins-o pe nou-promovata Unirea Slobozia cu scorul de 3-0 (2-0), luni seara, pe teren propriu, în ultimul meci din etapa a 11-a a Superligii...
Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu Rapid Bucureşti, scor 1-1, sâmbătă seara, acasă în Bănie, într-un meci din etapa a 8-a Superligii României.
"Alb-vișinii"...
Liderul Universitatea Craiova a surclasat-o pe nou-promovata Gloria Buzău cu scorul de 5-1, vineri seara, acasă în Bănie, într-un meci din etapa a 6-a a Superliga României. Denil Maldonado...
Universitatea Craiova a fost ţinută în şah de Petrolul Ploieşti, scor 0-0, duminică seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 4-a a Superligii României....
Universitatea Craiova a fost eliminată din competiţia de fotbal Conference League de echipa slovenă NK Maribor, în ciuda victoriei cu scorul de 3-2 (0-0), joi seara, pe stadionul "Ion...
CFR Cluj a fost învinsă acasă în Gruia de Universitatea Craiova, cu scorul de 2-0, într-un meci din etapa a 3-a a Superligii României.
"Alb-albaștrii" s-au impus prin golurile...
|
|
|
S-au nascut azi
Cosmin Brândaș
România
53 ani
Cristian Bălașa
România
52 ani
Curro Torres
Spania
48 ani
Danny Wilson
Scoția
33 ani
David Dunn
Anglia
45 ani
Eliseo Rivero
Uruguay
67 ani
Florin Popete
România
47 ani
Gyula Zsengellér
Ungaria
109 ani
Jasmin Trtovac
Serbia
38 ani
Jay Emmanuel-Thomas
Anglia
34 ani
John Charles
Țara Galilor
93 ani
Juvhel Tsoumou
Congo
34 ani
Klaus Fischer
Germania
75 ani
Logan Bailly
Belgia
39 ani
Luca Ariatti
Italia
46 ani
Marco Zoro
Coasta de Fildeș
41 ani
Mehdi Pashazadeh
Iran
51 ani
Naser Aliji
Albania
31 ani
Nikos Georgeas
Grecia
48 ani
Octavian Popescu
România
22 ani
Ovidiu Hoban
România
42 ani
Raymond Mommens
Belgia
66 ani
Roberto Bettega
Italia
74 ani
Stelian Farcău
România
50 ani
Tudor Paraschiva
România
105 ani
Vasile Sicu
România
39 ani
Zavon Hines
Anglia
36 ani
|
|
|