Mijlocașul ofensiv român Alexandru Chipciu s-a transferat oficial la vicecampioana Belgiei la fotbal, Anderlecht Bruxelles, potrivit presei belgiene.
Chipciu (27 ani), care a participat cu România la Euro 2016, a sosit luni seara la Bruxelles pentru a parafa tranzacția, dar detaliile contractului nu au fost făcute publice deocamdată.
Anderlecht a confirmat, marți, venirea lui Chipciu pe contul oficial de Twitter, postând o imagine cu jucătorul la aeroportul Zaventem și "Bine ai venit Alexandru Chipciu".
⚽️ Alex Chipciu: "Încă nu pot gândi la rece ce înseamnă despărțirea de Steaua, dar pot spune că nu mi-e ușor să mă despart de acest club, de colegi și de toți oamenii cu care am lucrat aici! De când am semnat cu Steaua și până acum, când m-am transferat la Anderlecht, pot să spun că totul a fost extraordinar! Pentru mine, Steaua a fost visul unui copil devenit realitate la vârsta de 22 de ani! Cu siguranță, la capitolul amintiri frumoase pot încadra cele trei titluri câștigate consecutiv, de o manieră categorică, după 7 ani de pauză, meciurile din Europa League și Champions League și, nu în ultimul rând, multiplele victorii contra celor de la Dinamo! Plec motivat și entuziast, deoarece este o nouă provocare pentru mine și chiar aveam nevoie de așa ceva. Sufletește o să fiu mereu la Steaua, dar profesional, ca jucător cel puțin, perioada Steaua din viața mea s-a încheiat acum! Vreau să închei prin a le mulțumi tuturor celor care au fost alături de mine în această perioadă și care m-au ajutat să devin omul de acum. Soției mele, familiei, antrenorilor Stelei, colegilor, oamenilor din club, impresarilor mei de la Becali Sport, patronului echipei și, nu în ultimul rând, omului care a însemnat cel mai mult pentru mine la Steaua și care m-a ajutat cel mai mult în carieră, MM Stoica!".
Chipciu și-a început cariera la FC Brașov, iar din 2012 juca la Steaua, pentru care a marcat 24 de goluri în 116 meciuri. Are 3 goluri marcate și 23 de selecții la echipa națională.
Presa belgiană relata că Alexandru Chipciu urma să semneze un contract pe patru ani, în valoare de 3,5 milioane euro, inclusiv bonusuri, din care Steaua va achita 500.000 de euro lui FC Brașov, clubul formator al jucătorului.