Curtea de Apel Bucureşti a amânat judecarea dosarului privind falimentul Rapidului pentru data de 24 august, iar cel mai probabil giuleştenii nu vor juca în Liga 1, locul lor urmând să fie luat de ACS Poli Timişoara.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au amânat miercuri, 20 iulie, procesul în care Rapid cere suspendarea falimentului, măsura echivalând, practic, cu dispariţia echipei şi înlocuirea acesteia, în Liga 1, cu ACS Poli Timişoara.
Minunea aşteptată de suporterii rapidişti nu s-a produs din lipsă de procedură. Instanţa a stabilit termenul de 24 august pentru următoarea înfăţişare, dar asta înseamnă, de fapt, moartea Rapidului aşa cum există el astăzi.
Săptămâna trecută, la Adunarea Generală a LPF, Justin Ştefan, secretarul general al instituţiei, a anunţat că, dacă Rapid nu obţine pe 20 iulie suspendarea sentinţei de faliment, echipa nu va fi înscrisă în noul sezon al Ligii 1. Competiţia începe pe 22 iulie, iar în locul giuleştenilor va juca ACS Timişoara.
Rapid e în faliment din 13 iunie, clubul nu mai are jucători, antrenori, conducători, bază de pregătire şi nici personal administrativ.
LPF are nevoie de 14 echipe în Liga 1 pentru a onora contractul cu televiziunile. Pe de altă parte, conform propriilor regulamente, LPF nu are dreptul să elimine Rapid pentru că acesta are toate actele necesare, inclusiv licenţa de Liga 1. Ceea ce înseamnă că, potrivit regulamentelor FRF şi LPF, trebuie menţinută în prima ligă şi, după două etape în care nu se va prezenta, exclusă din competiţie. Numai că, tot potrivit regulamentului, nu se mai poate aduce apoi altă formaţie în loc, iar Liga 1 ar trebui să continue cu 13 echipe.
Dacă va fi exclusă din Liga 1, Rapid poate da în judecată LPF, cu şanse maxime de câştig, iar singura salvare pentru Iorgulescu ar fi acum ca reprezentanţii Rapidului să se ceară singuri afară din competiţie. În acest caz, teoretic, echipa ar putea în Liga 2, care începe pe 30 iulie. Dacă nici până atunci nu se vor putea rezolva problemele, Rapid va pierde acest an competiţional.