În vederea perfectării lotului de 18 jucătoare ce vor aborda sezonul de Champions League, Olimpia Cluj-Napoca a reușit să obțină semnătura Roxanei Oprea, portarul echipei St. Pölten, campioana Austriei, dar și unul dintre cei doi portari din lotul echipei naționale de fotbal feminin a României.
Potrivit sitului clubului Olimpia Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, Roxana Oprea a declarat că a ales să vină la echipa clujeană pentru că este o echipă bună, tânără și pentru că deja se cunoaște cu majoritate jucătoarelor care sunt colege și la echipa națională.
"Am ales Olimpia pentru că este o echipă bună, echipă tânără, cu majoritatea suntem colege la națională dar și prietene. Sper să pot ajuta în Champions League dar și în campionat", a declarat Roxana Oprea.
Jucătoarea s-a familiarizat deja cu toate condițiile de la Cluj, despre care spune că este plăcut surpinsă.
Președintele executiv al clubului Olimpia Cluj-Napoca, Alin Cioban, a menționat că Roxana Oprea este portarul pe care și-l dorea echipa.
"Roxana Oprea este transferul de care aveam nevoie pentru Champions League, dar și pentru campionat. Am avut discuții și cu alți portari, însă mă bucur, din tot sufletul, că Roxana Oprea a ajuns la noi. Mă bucur pentru că îi cunosc valoarea și știu că este un portar de înaltă clasă. În același timp, știu că Roxana vine dintr-o familie de sportive, Olivia, sora ei, a mai jucat pentru Olimpia Cluj. Roxana sper să ne ajute pe viitor la Champions League și să se simtă bine la Cluj. La St. Pölten joacă și Fany Vago care a fost la Olimpia Cluj. Este o echipă de clasă", a precizat Alin Cioban.