Africa va avea încă două reprezentante la turneul final al Cupei Mondiale, dacă acesta va fi extins la 40 de echipe din 2026, a declarat preşedintele FIFA, Gianni Infantino.
Infantino a propus creşterea numărului de echipe de la 32 la 40 înainte de a fi ales la şefia FIFA în februarie.
Africa are în prezent cinci locuri alocate la turneele finale.
"Am propus extinderea la 40 de echipe şi dacă se va accepta voi cere ca să fie cel puţin două locuri în plus pentru Africa", a spus Infantino.
În cazul în care va fi acceptată, aceasta va intra în vigoare la CM din 2026, la ediţiile din 2018 (Rusia) şi 2022 (Qatar) urmând să evolueze 32 de reprezentative.