Antrenorul Marius Şumudică a declarat că înţelegerea dintre el şi clubul din Liga a II-a, FC Progresul, va înceta, deoarece nu şi-a primit salariul de patru luni.
"
Nu demisionez de la Progresul, ci îmi încetez colaborarea pentru că nu mi-am mai primit drepturile salariale de patru luni", a spus Şumudică.
Fostul tehnician al grupării bancare a menţionat că nu poartă negocieri cu niciun alt club. "
Nu negociez cu Rapid, aştept propuneri cât mai tentante. Ce voi face în continuare? Voi face un grătar, pentru că mi-e foame", a subliniat Şumudică.
Marius Şumudică a preluat conducerea tehnică a grupării bancare la începutul anului 2008. În acest moment, Progresul Bucureşti ocupă locul doi, promovabil, cu 33 de puncte, în Seria I. În ultima perioadă, gruparea bancară se confruntă cu grave probleme financiare.
Mediafax